Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Libertatea acum 37 minute
Rusia nu are planuri privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a declarat miercuri seara preşedintel

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum 42 minute
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum 31 minute
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 2 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Patru drone lansate de rebelii Houthi către o navă SUA din Marea Roșie, distruse de americani

Ziare.com acum 2 ore
Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a indicat în

Prima Doamnă a SUA a scris o carte pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă. Volumul va apărea în vară

Ziare.com acum o ora
Prima Doamnă Jill Biden a scris o poveste pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă, volum care va fi publicat în iunie. "Willow, the White House cat" va fi lansată cu câteva luni înainte ca preşedintele american Joe Biden să se confrunte c

Kievul cere aliaților sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea rezista atacurilor rusești

Ziare.com acum 2 ore
Mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ 30 miercuri, inclusiv în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară aliaţilor săi occidentali sisteme de apărare antiaeriană P

Tenis de masă: Victorie pentru Elizabeta Samara, la debutul la WTT Champions Incheon 2024

News.ro acum 13 minute
Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a debutat cu victorie la competiţie WTT Champions Incheon 2024, din Coreea de Sud. În urma acestui rezultat, ea a acces în optimile competiţiei.

Horoscop pentru joi, 28 martie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este o zi in care esti preocupat de veniturile pe care le obtii de la si prin altii, respectiv de la partenerul de viata sau de la colaboratori. Evita tendinta de a calcula si recalcula bugetul disponibil, pentru ca sunt posibile de erori si

Ședință de Guvern: proiect de OUG privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi

Adevarul acum o ora
Guvernul României urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Moderna a obţinut o finanţare de 750 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de vaccinuri pentru gripă

G4Media acum o ora
Moderna a anunţat miercuri că divizia de ştiinţe a vieţii a fondului de investiţii Blackstone va oferi companiei 750 de milioane de dolari pentru a ajuta la finanţarea dezvoltării vaccinurilor sale antigripale, susţinând eforturile companiei de a pr

Letonia expulzează un diplomat rus pentru discreditarea instituțiilor statului și incitare la ură

G4Media acum 2 ore
Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, notează dpa, citată de Agerpres. La cererea Ministerului de Externe, diplomatul trebuie să părăsească Letonia înainte de 10 aprilie. Însărcinatul c

Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună

HotNews acum 4 ore
Sonda japoneză SLIM s-a trezit din nou după ce a supravieţuit temperaturilor scăzute din a doua sa noapte lunară, care durează două săptămâni terestre, şi a transmis noi imagini, a anunţat joi agenţia spaţială japoneză (Jaxa), citată de AFP. Sonda S

Românii vor putea achita facturi cu cardul la poștaș. Poşta Română a cumpărat 7.000 de dispozitive mobile

Ziare.com acum 10 ore
Românii vor putea achita facturi cu cardul direct la poștaș. Compania Poşta Română a cumpărat 7.000 de dispozitive mobile care permit procesarea de plăţi direct la persoană. Astfel, atunci când merge poştaşul să aducă o factură, ea poate să fie plăt

Bilanţul atacului de la Moscova creşte la 143 de morţi

News.ro acum 2 ore
Bilanţul victimelor atentatului de la periferia Moscovei de săptămâna trecută a crescut miercuri 143 de morţi, anunţă autorităţile ruse într-un comunicat, pe site-ul Ministerului rus al Situaţiilor de Urgenţă, un atac revendicat de gruparea Statul I

Gabriela Firea: E adevărat, m-am pregătit trei ani şi jumătate pentru candidatura la Primăria Capitalei. E o restartare acum

HotNews acum 12 ore
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, afirmă că momentul prin care trece acum, după ce nu a fost desemnată candidat pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, reprezintă o „restartare”. Ea admite că s-a pregătit, în ultimii trei ani şi jumăt

Aproape un copil din şase este victima hărţuirii online, conform OMS / Cel mai mare nivel al cyberbullying-ului la băieţi, în Bulgaria, Lituania, Polonia şi Republica Moldova

G4Media acum 3 ore
Aproximativ 16% dintre copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani declară că au fost hărţuiţi online (cyberbullying) în 2022, un bilanţ în creştere din 2018, arată un studiu publicat miercuri de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatea

Șoareci, gândaci și mucegai, în cantina unui liceu din Timișoara. Ce măsuri au luat autoritățile VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Cantina Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Timişoara a fost închisă de inspectorii de la Protecţia Consumatorului, după ce aceştia au găsit capcane pentru rozătoare şi chiar şoareci morţi, gândaci, mucegai, praf, alimente păstrare necorespunzător.

Firea, despre candidatura la europarlamentare: Nu a fost proiectul vieţii mele, dar nu consider că este o retrogradare

G4Media acum 11 ore
Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, mărturiseşte că o candidatură pentru Parlamentul European nu a fost ”proiectul vieţii” sale, subliniind însă că nu consideră că această candidatură este ”o retrogradare”, relatează News.ro ”Nu a fost viziune

Cât timp este valabilă adeverința care înlocuiește cardul național de sănătate / Anunțul șefului CNAS

Gandul acum 13 ore
Adeverința care înlocuiește cardul de sănătate va fi valabilă până la emiterea unui nou card, stabilește un ordin al președintelui CNAS. Valabilitatea adeverinţei înlocuitoare a cardului naţional de asigurări de sănătate până la emiterea cardului du

Zelenski face din nou apel către occidentali să accelereze livrarea de F-16 şi Patriot

HotNews acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a chemat din nou miercuri pe aliaţii occidentali ai ţării sale „să accelereze livrarea” avioanelor de luptă F-16 şi să transfere mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot, după o lovitură mortală a

Dosarul de contrabandă cu țigări şi materiale explozive: 11 arestați preventiv, între care un poliţist din Arad, un poliţist de frontieră şi doi inspectori de la Antifraudă

HotNews acum 9 ore
Un număr de 11 persoane au fost reţinute în urma celor 79 de percheziţii domiciliare care au avut loc la persoane care se ocupau cu contrabanda de ţigări şi tutun, dar şi cu articole pirotehnice. Printre cei reţinuţi se află un poliţişt de la IPJ Ar

A murit psihologul Daniel Kahneman. Laureat al Premiului Nobel pentru Economie, el a DEMITIZAT ideea că oamenii iau decizii economice raţionale

Gandul acum 10 ore
Daniel Kahneman, psihologul laureat al premiului Nobel, cel care a contribuit la demitizarea ideii că oamenii iau decizii economice raţionale, a murit miercuri, la 90 de ani. În 2002, Kahneman a câștigat Nobelul pentru științe economice pentru activ

BANCUL ZILEI | Întâlnire cu iubitul virtual

Cancan acum 2 ore
Dragi cititori, râsul este foarte important. Așadar, CANCAN.RO v-a pregătit un banc menit să vă aducă zâmbetul pe buze. Întâlnirile virtuale sunt din ce în ce mai dese. În era tehnologiei, mulți oameni își găsesc sufletul pereche pe internet. Dar nu

O judecătoare din Iași a murit într-un mod stupid la vârsta de 54 de ani

Adevarul acum 12 ore
Fosta judecătoare Mirela Anton, de la Tribunalul Iași, a murit subit marți, la doar 54 de ani, scrie Ziarul de Iași.

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş: Mi s-a spus că cei de la PSD au ameninţat cu ruperea coaliţiei şi cu ieşirea de la guvernare dacă nu primesc Timişul

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, demis din funcţia de conducere pe care a deţinut-o în PNL Timiş, afirmă că este în continuare membru al partidului, dar că există „o incompatibilitate între ceea ce s-a decis” la nivelul alianţei P

Volei masculin: Rapid Bucureşti şi Corona Braşov, primele semifinaliste ale Diviziei A

News.ro acum 13 ore
Echipele de volei masculin Rapid Bucureşti şi Corona Braşov sunt primele semifinaliste ale Diviziei A, după ce au obţinut victorii, miercuri, în a doua partidă din trei programate în primul tur din play-off. Campioana Arcada Galaţi a fost învinsă în

Mari producători din industria tutunului susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină

Ziare.com acum 13 ore
BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită Guvernului accizarea pliculețelor cu nicotină, recent introduse pe piața din România. Cei doi mari jucător

UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI, înainte de europarlamentare

Mediafax acum 11 ore
Solicitarea Comisiei Europene prevede etichetarea clară a publicităţii politice şi reducerea ,,viralităţii conţinutului" care ameninţă integritatea alegerilor europene din această vară. Organul executive al UE a publicat un regulament care să vină î

Rusia a trecut la ”producţia în masă” a unor bombe planante de trei tone, FAB-3000

News.ro acum 13 ore
Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a vizitat mai multe fabrici de armament în apropiere de Nijni Novgorod, în centrul Rusiei, între care una fabrică bombe aeriene de tip FAB-3000 - bombe de trei tone -, a căror producţie a început în februarie,

Vremea

București
acum

12°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale