Radu COSASU
Jurnalul lui Sebastian se citeste de toata lumea, chiar de catre criticii cei mai ageri si prompti, cu sentimentul contemporan, prea contemporan, al accesului la dosare grele, daca nu ale istoriei, cel putin al unei intelighentii asimilate cu "un serviciu secret". Autorul e privit "la zi", ca un informator pozitiv, repede acceptat prin inteligenta si nivelul sau, suspectat ca etnie, intimidant insa prin probe, dar din ce in ce mai antipatic prin jena pe care o provoaca fata de valorile nationale, cind el, fireste, nu are si nu va avea niciodata un asemnea statut. Cu o curiozitate care modereaza insuportabilul anuntat de editor, Jurnalul e devorat ca o Carte Alba si se citeaza din el frenetic ca din "Catavencu". Succesul are intotdeauna tristeti inerente. Dincolo de mondenitati bine satisfacute, apar si crize de constiinta, cu iluminari, zdrobiri si minii tisnite dinspre ambele extreme pe care nici Jurnalul acesta nu le va potoli. Dan C.Mihailescu aducea in discutie un tinar care nu mai voia sa auda de Eliade, atitia camilieni sint in stare de soc, cioranisti si rebrenisti evlaviosi "nu-si revin". De ce? - ii intrebi, fara a face din bunul simt intelectual, un paradox: "Daca Rebreanu nu iese prea bine, Itic Strul, dezertor e perfect sanatos" - omul se uita la tine ca la un geometru euclidian. Cea mai tare situatie am intilnit-o la un anticamilian notoriu, extrem de "incintat": "Ce zici ce face Sebastian, din Camil al dumitale?" "Orice-i face, Ladima iese foarte bine"...(si la ochii lui stupefiati): Camil ii spune odata: "e in tine ceva din Ladima" si Sebastian nu scrie decit atit: "Camil stie ceva." Cu Ionesco e cel mai simplu: el "iese" atit de bine, fiindca mama lui e evreica! Exista si un asemenea partid de ginditori!
Paralizata de biografism la zi si de politica intru totul curenta, lectura populara a Jurnalului, dar si cronica lit