Andrei PLESU
Incerc sa nu ma pronunt in chestiuni la care nu ma pricep. E greu, pentru ca sint, ca toata lumea, inconjurat de realitati neclare, dar, prin frecventa si intensitatea lor, familiare. Nu poti sa te izbesti zilnic de inflatie si sa declari la nesfirsit ca nu te pricepi la finante. Pacatul national este, cred, la aceasta ora, inclinatia de a trai drama cotidiana in chip somnambulic. Ne lasam manevrati de un context pe care nu ne straduim sa-l asimilam. Refuzam sa devenim cit de cit competenti in materie de saracie si restructurare. Singura forma de "participare" pe care o practicam e asumarea unui statut de victime, cu intreaga lui gama de interjectii colaterale: oftatura, lamentatia, injuratura. Efortul de a intelege, de a prelucra, de a sistematiza, ni se pare superfluu; nu e treaba noastra. Competenta eficace, ingeniozitatea - sint obligatiuni guvernamentale... Noi sintem mereu cei care "o patim": cei condamnati la nefericire. Si, uneori, nu avem acces la sensul mizeriei si la eventualele solutii salvatoare, pentru ca sintem coplesiti de nedreptatea mizeriei.
La unele lucruri, totusi, ma pricep. De pilda, la probleme de stil. Nu pot judeca anumite litigii in substanta lor propriu-zisa, dar pot comenta croiala lor, punerea lor in pagina. Iar din punerea lor in pagina imi pot face, de multe ori, o idee si despre substanta lor. Am vazut, de pilda, acum vreo saptamina, o dezbatere televizata intre reprezentanta unor protestatari din agricultura si un secretar de stat al ministerului de resort. Dincolo de argumente si indreptatiri, ceva in modul de desfasurare al dezbaterii nu era in regula. Ministrul ar fi trebuit sa fie ferm si limpede. Era crispat si confuz. Raspundea nebulos, "nu intra in detalii", dar nu spunea nici generalitati convingatoare. Avea un aer nesigur, cind oarecum iritat, cind vag apologetic. Nu era nici destul de