Andrei PLESU
S-a spus ca inventatorul kitsch-ului a fost Napoleon Bonaparte. Soldatul care se simte incurajat sa aspire la bastonul de maresal ar fi, in acest caz, primul personaj kitsch. Caci kitsch-ul e o malformatie provocata de frecventarea inadecvata a valorilor. Cind oricine are acces la orice ierarhie valorica, iar valorile insele sint definite exclusiv dupa criteriul accesibilitatii lor, drumul spre kitsch e deschis. Egalitarismul e kitsch. Carierismul e kitsch. Democratia - in devierile ei patologice - e terenul privilegiat al kitsch-ului.
Romania post-comunista a fost, la toate nivelele, invadata de kitsch, adica de efectele arderii etapelor si ale interferentei brutale intre lumi ireconciliabile. Fireste, orice lume in transformare este o lume hibrida. Inainte de a-si gasi normalitatea, ea tatoneaza stingaci intre cai diverse, a caror suprapunere da nastere unui spectacol incongruu, la limita dintre ridicol si patetic. Inadecvarea mijloacelor fata de scopuri, prostul dozaj al elementelor componente, amestecul de planificare, improvizatie si hazard, solutia pripita, pompoasa si caduca - toate acestea se pot citi in cheie kitsch si pot contribui la o intelegere mai putin conventionala a societatilor post-totalitare. Nu e vorba numai de kitsch-ul "traditional", cu variantele lui vizuale sau scrise (decorul kitsch, discursul kitsch etc.). E vorba de ansamblul fenomenelor sociale, politice, economice si ideologice care rezulta, inevitabil, din convietuirea - caracteristica oricarei "tranzitii" - a unor forme si mentalitati noi cu unele vechi.
Un - involuntar - derapaj kitsch a fost, de la bun inceput, combinatia dintre revolutie si spectacolul televizat. Realitatea a devenit scenografie, adevarul a capatat un straniu halou de fictiune, sau, macar, de conventie. Fiecare roman care s-a uitat, in acele fatidice clipe, la telev
