Bogdan GHIU Unul dintre locurile comune cele mai tenace cu privire la televiziune sustine ca televiziunea este nu numai a-culturala, ci de-a dreptul anti-culturala: televiziune = a(nti)-cultura. In replica (si, desigur, in oglinda), punctul de vedere limitat, local-imperialist, "universalist" al televiziunii sustine ca, dimpotriva, televiziunea constituie modelul cultural dominant specific post-modernitatii; cultura si-a pierdut initiala majuscula, s-a pluralizat si s-a intrupat, acum, in televiziune: televiziune = cultura. (Mult mai pasionant ar fi de chestionat variantele inversate: a-cultura = (proto-)televiziune? Cultura = televiziune?) Inutil sa mai spun ca ambele aceste doua puncte de vedere antitetice gresesc si, deopotriva, au dreptate. Situatiile de acest tip sint clasice. Un posibil silogism care ar incerca sa solutioneze contradictia ar putea arata cam asa: televiziunea e, azi, cultura pentru ca insasi cultura a devenit (si) a-cultura, acceptind, inglobind si chiar centralizind (prin avangarde, de pilda) ceea ce pina la un moment dat ii era exterior si chiar dusman. Televiziunea este, azi, cultura dominanta pentru simplul motiv ca a fost devansata si pregatita de cultura insasi, care a devenit (si) anti-cultura. Etc. Vina neculturalitatii televiziunii ar reveni, prin urmare, culturii, nu televiziunii, care, prin dezvoltarea ei, nu ar fi facut decit sa se inscrie pe una dintre tendintele majore de evolutie ale culturii moderne in drumul ei spre post-modernitate. Ma rog... Opozitia ce structureaza aceasta cearta de prejudecati este aceea dintre cultura inteleasa clasic, purist, muzeal, patrimonial, si cultura inteleasa ca si culturi, cultura democratizata si spulberata, multiplicata, a prezentului. Schema (clasica) a decaderii, de-o parte; schema (post-moderna) a continuitatii, a istoriei omogene, pline (goale) de semnificatie in toate punctele ei, ind