La întoarcerea în Bucureşti
M-am întors de la nuntă... ca de la nuntă! În timp ce sarmalele se mai aşează un pic, scufundîndu-se încet în zaţul ţuicilor, imaginile revin la suprafaţă, aşezîndu-se şi ele, încet, într-un început de sens. Mai întîi îmi revine în urechi muzica. Fascinantă. Repertoriul formaţiei de "profesionişti" este demn de o gîndire mai limpede decît a mea la această oră! Chitările electrice şi dizeoza înlănţuie ritualic ciobănaş cu trei sute de oi pe ritm de vals, Dan Spătaru pe ritm de sîrbă, O sole mio! cîntat la ureche şi cîte şi mai cîte, spre încîntarea lui nea Petre, care dansează pe toate, nepărtinitor, ca la noi, la Vîlcea. Este şi prima indicaţie de autoritate pe care am primit-o: De ce melodiile astea şi nu altele? Ei, păi aşa se face la nunţi, ştiu ei, că sînt profesionişti! Secvenţele ritualului căsătoriei mi se mai amestecă încă în faţa ochilor. Reţin însă, obsesiv, deliberările din jurul fiecăreia dintre ele. Ca în tot ce ţine de ritual, femeile sînt şi aici maeştrii de ceremonie, cele mai în vîrstă sau cu mai multe nunţi la activ adjudecîndu-şi autoritatea finală: ce să poarte mireasa (ceva nou, ceva vechi şi ceva de primit, ceva albastru etc.), cine cu cine merge în maşină, ordinea maşinilor la plecare, cînd se aruncă cu bomboane amestecate cu grîu peste miri, cînd îl calcă mireasa pe mire pe picior, cine ţine lumînările şi ce se face cu ele după nuntă şi iarăşi cîte şi mai cîte. Cum "cunoscătorii" sînt din zone diferite (sau cu experienţe diferite), consensul nu există niciodată, dar totdeauna se sfîrşeşte prin a se alege varianta "adevărată". Şi părinţii respiră de fiecare dată uşuraţi, cu frica-n sîn, sărmanii, să nu se abată de la "cele cuvenite". Amintirile livreşti, mai "aşezate", se constituie ca
ecran al acestor mai proaspete amintiri: "Esenţial în toată această viaţă culturală, care creşte şi dăinuie prin ac
