La noi, termenul de "campus universitar" este folosit cînd povestim filmul american de la televizor sau cînd ne anunţă vecinul că fiul său a plecat "undeva" cu o bursă de studii. Mai rar şi impropriu desemnează complexele studenţeşti existente, care adună în cutii de beton, aidoma blocurilor obişnuite de cartier, cîteva mii de studenţi de prin toată ţara. În Bucureşti, cel mai mare şi mai cunoscut este complexul "Regie". Departe de a fi un "campus", oferă doar cazare în camere înghesuite şi nezugrăvite, unde apa se opreşte regulat, iar pana de curent este un eveniment cotidian. Nici vorbă de biblioteci, săli de studiu sau de sport. Totuşi, viaţa de aici este trepidantă şi zgomotoasă, o agitaţie neîntreruptă şi, în final, obositoare. Pentru un vizitator "Regia" pare o mică staţiune de vacanţă în mijlocul capitalei - alei împînzite zi şi noapte de tineri, buticuri non-stop, baruri şi terase veşnic pline, discoteci, muzică peste tot. Majoritatea "căminiştilor" apreciază libertatea totală pe care o au şi afirmă că "asta-i adevărata viaţă de student". "Mi-e dor de casă, de ai mei, dar e mai bine aici. Nu mă întreabă nimeni la ce oră vin, pe ce îmi cheltui banii", povesteşte Mihai. "Căminiştii" trec uşor peste micile neajunsuri, adică "atunci cînd rămîi fără bani, fără mîncare şi fără ţigări şi nu mai ai nici unităţi pe mobil ca să suni acasă". Fiind o comunitate bazată pe întrajutorare, eşti conştient că există zeci de camere vecine unde, în schimbul unei ţigări, primeşti o ceaşcă de cafea. "De trei ani de zile m-am obişnuit cu stilul ăsta. De exemplu, dacă se lasă cu un chef, banii se pun la comun, iar cei care n-au vor pune data viitoare", ne spune Oana de la Medicină. În acest "du-te-vino" permanent totul este de împrumutat, începînd cu ţoale şi farduri şi terminînd cu pastă de dinţi, cărţi şi casete. "Pînă la urmă e obositor. Nu poţi sta juma de oră liniştit în