Există, în societatea românească, o preocupare exagerată pentru politică. Nu spun că nu trebuie să ne preocupe politica, spun doar că ne preocupă prea mult. Şi, e logic, dacă dedici în exces nervi, timp, energie, intelect şi imaginaţie unui domeniu, neglijezi cu necesitate altul/altele. Cred că domeniul de la care "sustragem" nervii, timpul, energia, intelectul şi imaginaţia noastră pentru a ne investi eroic în politică este dreptul său, mai exact, temeiul legal al democraţiei noastre. Urmărind presa, ascultînd oamenii, discutînd prin săli de seminarii ori prin tramvaie, îţi poţi da repede seama că aspectele juridice ale vieţii noastre sociale interesează într-o singură privinţă: arestările şi condamnările infractorilor şi, în general, ale infractorilor care comit fapte penale deosebite. Nu există alte subiecte cu conotaţii juridice în mintea românului decît marile devalizări de bănci, pedofiliile (cu atenţie specială pentru cele comise de cetăţeni occidentali) sau crimele comise în blocurile mizere de la periferie. Departe de mine intenţia de a minimaliza importanţa dreptului penal. Am scris de multe ori despre reformele produse sau aşteptate în sistemul nostru penal şi pot, în plus, mărturisi şi o preferinţă personală specială pentru dreptul penal. Dar a epuiza viaţa juridică a societăţii româneşti în discuţii despre anii de închisoare pe care îi va primi sau îi merită un infractor (fie el şi dintre cei "cu gulere albe") este o greşeală care, peste timp, ne va putea costa. Să dau un exemplu. În Statele Unite nu s-au stins bine ecourile dezbaterii publice a cazului Elian Gonzales. Acest caz, înainte de a fi privit sub aspect politic, a ridicat o problemă majoră: între dreptul părintelui de a-şi creşte propriul copil şi obligaţia de a oferi oricărui copil şansa unei dezvoltări normale într-o societate democratică şi liberă ce trebuie să alegem? Cu alte cuvint