Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeapsa cu moartea

Publicat in Dilema Veche, joi 1 iunie 2000 ·

În Statele Unite, laboratoarele de criminalistică au ajuns să poată identifica, pornind de la o mostră minusculă (100-200 celule), autorul unei crime sau al unui viol. Acolo unde probele s-au păstrat, s-au redeschis vechi procese şi unii dintre cei care-şi aşteptau rîndul în celula condamnaţilor la moarte au fost găsiţi nevinovaţi. Dar nu întotdeauna şi nu peste tot s-au păstrat probele şi poliţia nu doreşte ca performanţele ei să fie anulate de nişte buletine de analiză. Aşa că pune beţe în roate amatorilor. În statul Illinois, redactorii unei publicaţii specializate, The Chicago Lawyer, au dovedit nevinovăţia a patru condamnaţi la moarte şi au obţinut eliberarea lor. Studenţii la jurnalism de la Northwestern University au luat cercetările pe contul lor (la propriu: au cheltuit bani pentru a face dreptate unor oameni pe care nu-i cunoşteau) şi au obţinut revizuirea a 30 de cazuri de condamnare la moarte din toată ţara. Ca urmare, guvernatorul din Illinois, republicanul Ryan, a declarat un moratoriu al execuţiilor şi a instituit o comisie pentru verificarea temeinică a sentinţelor. "Eu cred că există cazuri unde pedeapsa cu moartea este indicată. Dar trebuie să fim siguri că ea se aplică pe merit. Orice guvernator care deţine puterea de a o aplica trece prin aceleaşi spaime ca şi mine", a declarat pentru revista Newsweek guvernatorul statului Illinois. Revista şi-a consacrat dosarul (numărul din 12 iunie) analizei acestei feţe a societăţii americane. Faţă deosebită pentru că în majoritatea ţărilor democratice pedeapsa cu moartea nu se practică. În Europa occidentală au loc demonstraţii şi se scriu multe manifeste cerînd abolirea ei şi în SUA. În condiţiile în care rata criminalităţii a scăzut, sondajul realizat de revistă a arătat că 73% dintre americanii întrebaţi sînt partizanii pedepsei cu moartea, însă doar 38% cred că sentinţele ar trebui executate. Iată

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Mihai Chirica a câştigat un nou mandat la Primăria Iaşi/ Costel Alexe este pe primul loc la şefia Consiliului Judeţean - rezultate parţiale

News.ro acum 28 minute
Actualul edil al Iaşiului, Mihai Chirica (PNL), a obţinut un nou mandat la Primărie, în timp ce Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, ocupă primul loc la şefia CJ, conform rezultatelor parţiale.

Vijelii puternice și grindină în jumătate de țară. Județele vizate de fenomene meteo extreme

Ziare.com acum 43 minute
Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii puternice şi grindină a fost emis luni, 10 iunie, de ANM, pentru aproape jumătate de ţară. Astfel, în intervalul orar 15.00-23.00 se vor înregistra ploi torențiale, vijelii, grind

Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 26 minute
Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 2 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum 41 minute
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 54 minute
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum 2 ore
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 4 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 2 ore
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°