Pe postul Acasă, apăreau, mai de mult (dacă nu mai apar şi acum), cele două vedete-copii, Ruxi şi Achi, cîntînd Telenovela. Cîntînd-o la propriu: melodia celor doi ne explica ce este, în opinia realizatorilor clipului, o telenovelă. Cei doi copii deveneau maturi, schimbînd toalete şi metamorfozîndu-se în cîte-o Guadalupe şi cîte-un Luis Alberto. Interesant este că protagoniştii clipului defineau telenovela ca pe o poveste, invitîndu-i pe adulţi să se întoarcă în copilărie. Pe lîngă efectul invers al apelului lor (care părea ca o invitaţie la creştere bruscă pentru copii), definiţia cîntată atrăgea atenţia asupra actualului statut al poveştii în cultura de masă. În privinţa schemei de construcţie, telenovela se suprapune, în mare, tiparului basmului: "întîmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste şi în care triumfă binele" (DEX). Şi în telenovelă Bunii se luptă cu Răii, şi, în cele din urmă, înving. Dar cum rămîne cu partea fantastică, cu plăcerea extinderii, nemăsurate, a limitelor posibilului? Telenovela se laudă tocmai cu imitarea realităţii, avînd drept unul din principalele obiective respectarea veridicităţii. Încercările din basme sînt înlocuite cu intrigi de birou, speculaţii pecuniare şi manipulări amoroase. Lucrurile nu se mai desfăşoară într-o ordine firească a faptei şi răsplatei. Ceva din logica de acest tip se păstrează, dar întîmplările sînt mult mai îmbîrligate, personajele mai slabe şi mai corupte şi amănuntele mult prea realiste. Eroul nu mai visează să salveze luna de pe cer din ghearele zmeului, restabilind, astfel, ordinea pierdută, ci cum să-şi păstreze poziţia în companie.

Dezeroizarea poveştii, pe placul mai suficienţilor adulţi, nu are de ce să-i implice pe copii. Şi nici să pretindă întoarcerea la o copilărie cu care telenovela, ca gen, nu are nimic de-a face. Telenovela are legătură doar cu copi