Nu a fost ceea ce se cheamă un scandal şi dezvăluirile presei populare nu au fost preluate, analizate, suspectate, extrapolate de liderii de opinie pentru a le transforma într-o problemă politică. Dar povestea are hazul ei. Iat-o, aşa cum a fost relatată de revista Le Nouvel Observateur (7-13 septembrie): "În urmă cu şase ani, în primăvara lui 1994, cînd Jacques Chirac şi-a anunţat intenţia de a-şi petrece vacanţa într-un palat din insula Mauritius, consilierii lui s-au grăbit să-l sfătuiască să renunţe: un candidat la alegerile prezidenţiale trebuie să etaleze un profil democratic. Dar, obişnuit încă din 1977, de cînd a fost ales primar al Parisului, să evolueze în lumea magică a palatelor naţionale şi a hotelurilor internaţionale, Chirac s-a mirat. Sacrificiul i se părea ridicol, şi, la drept vorbind, ipocrit, dar (...) în cele din urmă, a acceptat argumentele şi a petrecut vara lui 1994 între Corèze şi Yvelines. Această renunţare îl face magistru de virtute şi «deriva monarhică» devine una dintre axele campaniei sale. Cel vizat era, fireşte, François Mitterrand, acuzat în filigran că foloseşte mijloacele Republicii pentru viaţa sa privată. «Acolo unde De Gaulle cheltuia zece franci, Giscard cheltuia o sută şi Mitterrand, o mie», spunea pe atunci Chirac. În 1995, francezii aleg un «preşedinte-cetăţean», apropiat de oameni, care în seara victoriei are grijă să oprească maşina la semnalul roşu de la intersecţie. Prima decizie a locatarului de la Elysée: desfiinţarea flotilei aeriene interministeriale. La prima şedinţă a consiliului de miniştri a spus: « Exemplul trebuie să vină de sus (...) Statul trebuie să fie modest şi să cheltuiască mai puţin. (...) Mijloacele băneşti acordate miniştrilor, Prim-ministrului şi preşedintelui Republicii vor fi limitate. » În primii doi ani ai mandatului, Chirac s-a conformat programului şi a petrecut vacanţele de vară la for