* Biserica Ortodoxă Română s-a lansat în ofensiva împotriva abrogării celebrului art. 200 din Codul penal, în timp ce dinspre Olanda şi, zic unii, Bruxelles, se cere o Românie tot mai homosexuală. Parlamentarii, încă obosiţi după vacanţă şi din ce în ce mai preocupaţi de alegeri, ezită: ei ţin, la început, să facă pe plac Europei şi votează curajos, apoi îşi ajustează dorinţele după profilul electorului dîmboviţean care, la urma urmei, le dă mandatul şi votează patriotic. În final, amestecul de curaj european şi patriotism local va naşte prudenţa înţeleaptă. Între pulsiuni europene sofisticate şi amoruri bucureştene neaoşe, parlamentarul nu prea ştie ce să aleagă. Presa, nebună după asemenea subiecte, preia şi redă cu delicii întreaga discuţie din jurul homosexualităţii carpato-danubiano-pontice. Nu o dată, am avut impresia că asist la o discuţie despre o altă realitate decît cea care este. Cineva ar trebui să aibă luciditatea de a spune că nu starea homosexualităţii române este cauza pentru care sîntem la coada listei ţărilor care vor adera la Uniunea Europeană. În fine, cineva ar trebui să aibă curajul să spună că homosexualii nu sînt reprimaţi în România. Este reprimat comportamentul sexual aberant, ceea ce este altceva decît homosexualitatea. În legislaţia noastră nu există nici o normă juridică în temeiul căreia cineva să fie trimis la închisoare pentru simplul fapt că este homosexual. Cu alte cuvinte, oricît ne-am strădui de dragul prietenilor olandezi, România nu poate fi mai homosexuală decît este. Pare a fi maximum pe care îl putem oferi la acest capitol. Pe de altă parte, BOR şi patrioţii de profesie pot sta liniştiţi: nimeni nu a pus în discuţie vreo lege prin care sîntem obligaţi să devenim homosexuali. Discuţiile referitoare la abrogarea art. 200 C. pen., chiar dacă se vor finaliza cu abrogarea textului de lege, nu vor homosexualiza România. După