Două din filmele ce rulează în ultimul timp în oraş ne oferă lecţii de eroism şi de formare a miturilor naţional: Patriotul şi Gladiatorul; cel dintîi, în regia lui Roland Emmerich şi cu Mel Gibson; cel de-al doilea, în regia lui Ridley Scott, cu Russel Crowe. Ambele producţii, sau mai curînd supraproducţii, au drept personaj principal cîte un Superman din alte vremi şi drept subiect (în proporţii diferite) facerea unei civilizaţii: în cazul Gladiatorului - a Imperiului Roman, nu în sens de întemeiere, ci de menţinere a idealurilor consacrate ("onoare şi putere"); în cazul Patriotului - constituirea Americii independente. Amîndoi eroii sînt tipici pentru cultura de masă: Patriotul, alias Mel Gibson, este un machoman ce nu poate fi cuceritorul perfect fără trăsăturile morale adiacente (curaj, abnegaţie, onoare etc.); Gladiatorul nu este atît de aparent seducător, ci se vrea, mai curînd, bărbatul profund, cu dimensiuni mitologice vădite. Relaţia cu cultura populară este diferită în cele două situaţii: Patriotul, mai concret colonelul Benjamin Martin, este eroul culturii populare contemporane, potrivindu-se în rolul de "personaj istoric"; Gladiatorul, pe numele său din film Maximus (conotaţiile sînt evidente), intră în categoria de "mit" din cultura populară contemporană, fiind, în acelaşi timp, şi personaj al culturii populare din Imperiul Roman. Pare anacronic, dar luptele cu gladiatori din epocile Imperiului făceau parte din cultura populară a vremii; sau, dacă termenul e prea specializat, din distracţiile vremii. Ceea ce acum trăim, confortabil, prin procură, aşezaţi în faţa televizorului, contemporanii Gladiatorului simţeau pe viu; ba chiar aveau dreptul, printr-o mişcare a degetului, să decidă viaţa

sau moartea unuia dintre luptători. Desigur, lucrurile astea sînt vechi, şi de mult cunoscute; dar revăzîndu-le, într-o supraproducţie, adică un produs al