"Să vorbim de interesul naţional"; "statul trebuie să fie la dispoziţia cetăţeanului, şi nu invers"; "cînd tînăra generaţie va ajunge să decidă în politică..."; "eu nu vreau să promit..."; "de zece ani România e prost condusă"; "eu am soluţii..."; "în fiecare an se sinucid 3500 de români, domnilor"; "poporul român s-a săturat de promisiuni"; "măsurile nepopulare trebuie explicate, asta e problema...; "decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă". Etc. Asemenea fraze, expresii şi sintagme au putut fi auzite luni seara, la emisiunea "Alege" de pe PRO TV, la care au fost invitaţi cîţiva dintre candidaţii la funcţia de preşedinte. N-a fost o emisiune de campanie electorală, cel puţin în intenţia realizatorilor. Dar candidaţii s-au comportat ca în campania electorală - şi cum puteau rata ocazia? Vreau să spun că, într-un talk-show pe care Andrei Gheorghe şi jurnaliştii invitaţi să le pună întrebări prezidenţiabililor s-au străduit să-l păstreze în limitele unei dezbateri de idei, discursul politicienilor a fost minat de irezistibila tentaţie a propagandei. Şi e abia începutul. În cartea sa Românii după '89 (Editura Humanitas, 1995), Alina Mungiu dedică un substanţial capitol propagandei post-totalitare. "Care poate fi soarta unei propagande care este moştenitoarea ideologică a unei îndoctrinări de peste patruzeci şi cinci de ani?" - se întreabă autoarea, şi răspunde comentînd numeroase exemple din presa anilor 1990-1994. Deşi au trecut cîţiva ani, foarte multe dintre tehnicile de propagandă comentate de Alina Mungiu se întîlnesc şi astăzi atît în presă, cît şi în discursul politicienilor. Efectele asupra electoratului se fac şi ele simţite. Într-un fel, este normal să se întîmple astfel. Propaganda politică funcţionează pe toate meridianele, există profesionişti în domeniu care organizează campaniile electorale, compun mesajele, studiază reacţiile pu