prin telefon, de la faţa locului Nu cred în valoarea terapeutică a statisticilor, dar accept că ele au deseori măcar meritul, cum se vede mai jos, de a ordona şi a face inteligibilă realitatea. Realitate care, în domeniul strict al telefoniei româneşti, s-a aflat constant, în ultimii ani, la graniţa dintre anecdotă şi scandal. De decenii bune un simbol al ancorării în contemporaneitate şi al confortului minim, telefonia fixă dă încă dureri de cap în România, din motive fistichii. Cu vreo doi ani în urmă, privatizarea RomTelecom (cu o companie depinzînd puternic de statul grec) a reprezentat, în raport cu aşteptările, ceea ce reprezintă pocnetul unui balon roz-bombon în raport cu un tunet rău şi negru. Un studiu al grupului britanic Analysys Research (profilat pe monitorizarea pieţei de telecomunicaţii, v. Ziarul financiar, 13 oct. a.c.) pune diagnosticul: în Europa Centrală şi de Est, creşterea sectorului de telecomunicaţii a fost în general cel puţin dublă faţă de indicele de creştere a PIB-ului (ceea ce arată potenţialul pieţei), iar liderii regionali nu sînt o surpriză. Ungaria, una dintre primele ţări care şi-au privatizat operatorul de telefonie, favorizînd investiţii străine şi dezvoltarea concurenţei interne pe ramură, se află pe primul loc. Pe locul 2 vine Polonia, apoi Cehia; pe 4 este Slovacia (al cărei operator, Slovak Telecom, este încă de stat, dar nu pentru mult timp: vînzarea a 51% din companie către Deutsche Telekom deja a demarat). Mai spre coadă, ne simţim acasă: pe locul 8 în regiune este Turcia, pe locul 9 este Bulgaria, Rusia ocupă locul 12, iar Ucraina vine vijelios direct pe 13. România ocupă locul 11 în zonă: una dintre cele mai puţin dezvoltate pieţe în domeniu (ceea ce tinde să devină pleonasm), cu o densitate a liniilor telefonice în teritoriu de nici 20% (spre comparaţie, Cehia va atinge 39% la finele acestui an), şi cu o companie