incredibil, dar clasa politică devine mai bună În plin proces de supra-politizare, cînd lumea politică devine spectacol pur, se manifestă parcă şi mai acut o modă relativ recentă: politicieni militează pentru antipolitică, lupta politică ascunsă sub faldurile unei pretinse ieşiri din politică. La români spectacolul democraţiei a pierdut repede din strălucire, de la incendiarele şi indecent de transparentele şedinţe ale CPUN transmise în direct a trecut multă vreme şi s-a acumulat experienţă. Deziluzia provocată de starea economică i-a prins pe concetăţenii noştri cu capetele îndreptate spre acelaşi televizor unde acum defilau politicieni care învăţaseră regulile jocului de scenă. Şi aceştia au devenit singurii vinovaţi din spaţiul public. Dacă pînă în 1996 PDSR era sinonim cu toate deziluziile noastre, imediat după aşteptata schimbare speranţa parcă s-a năruit. Deodată, clasa politică este răul generic. De la mediul intelectual pînă la "Vacanţa Mare", de la Florin Călinescu pînă la Mircea Badea, noi, românii simpli, ştim pe cine să dăm vina. Şi nu este vorba că nu avem pentru ce să-i acuzăm, dar moda a devenit o tînguire băşcălioasă avîndu-i ca ţintă pe politicieni. Iar spaţiul public, cel televizual cu precădere, este expresia celor mulţi din sondaje care declară că nu şi-ar lăsa copilul singur acasă cu un politician. Şi dacă meseria lor, între noi fie vorba, una foarte bănoasă, a ajuns de rîsul lumii, politicienii urmează şi ei moda: joaca de-a antipolitica. Este noua imagine pe care vor să şi-o creeze politicienii revoltaţi de modul în care ei înşişi fac politică. Nou-veniţii Mugur Isărescu şi Theodor Stolojan sînt expresia acestei tendinţe de imagine. Ei vor deveni politicieni, sub pecetea apolitismului iniţial, care va fi chiar sursa lor de legitimitate, se vor baza pe un discurs care începe printr-un sincer: "m-am implicat pentru că nu mai puteam să supo