Undeva la începutul capodoperei sale "A theory of Justice", John Rawls vorbeşte despre utopii realiste (realistic utopias), teorii asupra lumii care sînt utopii pentru că nu reflectă nimic în lumea reală şi realiste pentru că nu contravin cu nimc naturii umane. Adesea îmi vine în minte acest concept, paradoxal la prima vedere, cînd mă gîndesc la capitalismul românesc. Cînd spunem capitalism românesc vorbim, de fapt, despre o utopie realistă. Capitalismul românesc este utopic pentru că este o sintagmă care nu reflectă nimic din lumea reală şi este realist pentru că nu contravine cu nimic naturii românului. Cu alte cuvinte, deşi este posibil, capitalismul românesc nu există. La patru ani de la alegerea democratică a unei noi puteri politice în România şi în pragul unor alegeri care, la fel de democratice, au toate şansele să marcheze o întoarcere, este legitim să ne întrebăm de ce nu există ceea ce toţi - oare? s-ar întreba aici un sceptic - în fine, aproape toţi dorim să existe. De ce nu există capitalism în România? Mă grăbesc să adaug o precizare: cînd spun "capitalism" mă gîndesc la capitalismul de tip european, existent azi în ţările Uniunii Europene, în SUA şi Canada. De la bun început, răspunsul cel mai simplu ar fi unul de tip marxist: nu există în România acel tip ce capitalism pentru că nu există acel tip de proprietate. Cine îşi imaginează că simpla privatizare sau două legi de restituire a bunurilor imobile confiscate de comunişti pot clădi un sistem de relaţii sociale de proprietate aşa cum există în acel capitalism, se înşeală. Şi, fără îndoială, s-au înşelat cei mai mulţi. Proprietatea nu înseamnă doar situaţia juridică a unui bun. Proprietatea este capitalistă cînd, privată fiind, este înconjurată de un sistem foarte complicat, dar natural, de relaţii de credit, asigurări, taxe etc. Să reţinem, deci, ca fiind una dintre cauzele majore ale lipse