În plină campanie electorală, o neaşteptată solidaritate s-a produs între politicieni în faţa altor virtuali politicieni: generalii care au înfiinţat Asociaţia Naţională a Militarilor din România. Ignorînd indicaţia domnului Babiuc, care spunea că "militarii nu au voie să se asocieze nici între ei, nici cu alţii", generalilor le-a venit totuşi cheful de regrupare. Capul răutăţilor pare a fi chiar şeful armatei (demis între timp), general de divizie doctor Mircea Chelaru, nimeni altul decît primul general român din contemporaneitate care şi-a lăsat barbă. Să fi fost un gest de frondă, un fel de "sfidare cu blazon" (numele unei melodii a formaţiei hip-hop Sotto Inteso) care ascunde un poet cazon? Generalul Chelaru s-a dovedit o figură pitorească încă de la instalarea în funcţie, cînd medita melancolic la soarta predecesorilor săi: "N-aş fi vrut să fiu în pielea lor cînd valorile s-au dat peste cap, cînd urîtul a scuipat pe frumos, cînd strîmbul s-a văzut drept". Cu un limbaj complicat şi pretenţios, de om care ţine să demonstreze că face parte din elită, generalul Chelaru chiar pare un fanatic al corectitudinii, militar scorţos şi impunător care crede că dacă el nu se ţine drept şi serios, Pămîntul o va lua razna; el priveşte la dezmăţul hedonist al civililor cu sentimentul superiorităţii, o figură necesară în momente dramatice, plictisitoare în momente normale. Mai găsim acolo o altă figură pitorească, de data aceasta un general de poliţie, o fostă speranţă a miliţiei, Costică Voicu. Un general tânăr, cu o privire parcă prea fixă, implicat în diverse jocuri politice, în vogă o perioadă; apoi exilat la Academia de Poliţie ca rector, frustrant pentru ambiţiile sale. Părea că va veni iar vremea sa, presa speculînd bunele relaţii cu liderii PDSR, dar acum îşi vede viitorul prejudiciat, mai ales după ce Adrian Năstase a fost dur la adresa ANMR, vorbind chiar de per