În Franţa, la sfîrşitul lunii trecute, legile care reglementează bioetica au intrat în discuţia Camerei deputaţilor. Responsabilitatea politică este astfel angajată în probleme atît de specifice cum sînt procreaţia asistată medical, conservarea embrionilor umani şi eventuala lor utilizare în cercetarea cu scopuri terapeutice sau clonare. Pe de altă parte, o recentă decizie a Curţii de casaţie a pus întrebări depăşind semnificaţia cazului judecat. Este justificată această ingerinţă a deciziei nespecialiştilor în probleme de strictă specialitate, pot fi legiferate dorinţele indivizilor, luaţi separat sau în cuplu? Arhiepiscopul Parisului, Jean-Marie Lustiger, crede că da: "Aceasta este prima generaţie care poartă responsabilitatea liniei genetice, responsabilitatea continuităţii şi a solidarităţii între generaţiile umane. Da, trebuie angajată responsabilitatea politică. În caz contrar, cine va proteja fiinţele umane în faţa violenţei şi a delirului, dacă democraţia renunţă?". În editorialul său din 29 noiembrie 2000, ziarul Le Monde este de aceeaşi părere: "Politicienii - guvernul şi Parlamentul - trebuie să-şi asume responsabilitatea elaborării regulilor. Acestea nu-şi pot extrage forţa dintr-un consens prealabil, ci doar din cel care va apărea ca o consecinţă a pertinenţei premiselor şi a raţionamentelor limpezi. Deliberarea colectivă nu trebuie să lumineze - aceasta ar fi misiunea filozofilor -, ci să încadreze opţiunile individuale. Este vorba chiar despre esenţa democraţiei". Legislativul discută principii. Puterea judecătorească dă sentinţe în cazuri concrete. Cazul Perruche stabileşte un precedent important. În revista Le Nouvel Observateur (29 noiembrie 2000), editorialistul Jacques Julliard expune şi discută implicaţiile acestei sentinţe sub un titlu care s-ar putea traduce prin "Un proces intentat vieţii". Iată cîteva din argumentele lui: "A te naşte