Să fi fost vreo 12-13 în taverna întunecoasă de la Barbar. Printre sticlele de bere şi paharele de vodcă, fiecare avea în faţa sa un dosar cu hîrtii imprimate la calculator şi cîte un carneţel în care îşi nota planul şi sarcinile pentru următoarea lună. Afară se consumau ultimele minute din al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Înăuntru, un amic englez ce stă de o vreme bună în România, secondat de un american ce va mai rămîne aici cîţiva ani, convocaseră un grup de studenţi pentru a lansa proiectul "celei mai mari biblioteci din Europa". Ca să readucem România pe harta lumii - îmi explică unul dintre ei, cu încrezătoare inocenţă. Şi de unde bani? - lansez eu în secunda următoare, cu un mult exersat scepticism. Dacă proiectul va fi bun, se vor găsi şi bani - îmi răspund, simplu, toţi în cor. Aşa încît îşi văd de treabă visînd la o bibliotecă ce va satisface toate dorinţele omului din mileniul viitor, adăpostită într-o clădire care să devină un model pentru bibliotecile viitoare,

branşată, cablată, racordată la tot ce este informaţie, funcţionînd 24 de ore din 24, oferind toate serviciile imaginabile tuturor categoriilor de specialişti posibili ş.a.m.d. Pentru realizare îşi acordă cinci ani. Pînă atunci, stabilesc cu precizie ce au de făcut în luna viitoare şi ciocnesc un pahar pentru succesul proiectului. Pentru aşa ceva sunt sigur că ar fi dispuşi şi studenţii să facă donaţii - lansează unul dintre tineri. Un leu pentru Ateneu - îmi trece mie prin cap. Îi las şi mă duc la treburile mele. Pe drum realizez că, în urmă cu ceva timp, am acceptat o navetă balcanică pentru următorii trei ani de dragul titlului pe care îl avea proiectul: Blue bird. Daţi-ne bani ca să visăm... Proiectul a fost suficient de bun şi în doi ani s-au găsit şi banii. În fond, sîntem ceea ce visăm... Vintilă MIHĂILESCU

Să fi fost vreo 12-13 în taverna întunecoasă de la Bar