Mulţi ne întrebam cînd va apărea romanul anunţat de H.-R. Patapievici imediat după Zbor în bătaia săgeţii, cînd vom citi volumul de poezii în manuscris, în fine, cînd vor vedea lumina tiparului cele douăzeci de caiete de care vorbea la lansarea primei cărţi editorul ei, dl Gabriel Liiceanu. Se pare c-am aşteptat degeaba. Autorul a luat o hotărîre pe cît de simplă pe atît de dezarmantă pentru simplul cititor: "...romanul e scris demult, este scris, ca toate cărţile mele de pînă în 1992, pentru prieteni şi, ca atare, părţile autobiografice sau cele care fac referire la persoane ce se pot recunoaşte cu uşurinţă, persoane încă în viaţă, sînt prea evidente. Ca să îl public, ar fi trebuit să rescriu capitolul patru, în care apăreau personaje cunoscute în situaţii neconvenabile. Nu sînt deloc adeptul dezvăluirilor", mărturiseşte H.-R. Patapievici într-o discuţie cu Igor Bergler şi Robert Şerban, înregistrată în studioul canalului de televiziune timişorean "Analog" şi reluată în ultimul număr din Orizont. De fapt, dintre cărţile deja scrise scriitorul privilegiază (din motive biografice lesne de înţeles) studiile, cartea despre Galilei, comentariul la cosmologia lui Dante, eseul despre "Omul recent", altul, terminat din 1991, A treia ruptură; romanul, poemul "de 5000 de versuri", culegerea de nuvele nu constituie decît arhiva sa personală. Autorul nu doreşte, o dată pentru totdeauna (sau mai avem o şansă?) să fie "la remorca aşteptărilor nimănui". Şi, Doamne, cîtă cerneală a curs despre convingerile şi aşteptările cititorului... E drept, ale cititorului de literatură, nu de studii. * Acum 30 de ani, o instituţie italiană i-a cerut lui Roland Barthes un eseu ce urma să prefaţeze traducerea unei selecţii din textele sale. Eseul, purtînd titlul Variaţiuni asupra scriiturii, s-a pierdut în mod misterios între Roma şi Milano. Textul, căruia i s-a descoperit în 1993 o copie,