Cine n-a remarcat, trecînd pe Bulevardul Dacia, la numărul 77, una dintre cele mai cochete clădiri ale Bucureştiului? Este vorba de o clădire care datează din 1909 şi care găzduieşte, din 1936, Institutul Francez. Institut de care se leagă o întreagă istorie culturală şi nume sonore care aparţin deja istoriei culturii - cum ar fi Jean Cantacuzène, Henri Focillon şi Mario Roques (care l-au fondat) sau Roland Barthes (care a fost directorul bibliotecii, între 1946 şi 1949). Istoria Institutului Francez n-a avut, însă, numai momente plăcute: în 1949, statul comunist a decis închiderea lui, perioadă care a durat pînă în 1965, cînd, datorită unor acorduri culturale româno-franceze, a fost redeschis sub denumirea de Biblioteca Franceză, titulatură care a rămas pînă în 1990. Aşa cum observa şi Clara Wagner (directorul adjunct al Institutului Francez şi ataşat cultural al Ambasadei Franţei), cu care am stat de vorbă despre Institut, denumirea de Bibliotecă Franceză s-a fixat în conştiinţa comună şi chiar şi acum i se mai spune astfel. În realitate, Institutul Francez este astăzi ceva mai mult decît o simplă bibliotecă. Este un centru cultural în toată puterea cuvîntului, care, pe lîngă mediatecă (bibliotecă cu 25.000 de cărţi şi peste 100 de titluri de periodice franţuzeşti, bază de date accesibilă pe Internet sau CD-ROM, serviciu audio-video, bibliotecă pentru copii etc.), are un departament de cursuri de limbă franceză, altul de acţiune culturală, o sală de cinema ("Elvire Popesco"), un "Cyber Espace", care oferă acces la Internet, la toate acestea adăugîndu-se un încîntător bistrou parizian. În cadrul departamentului de limbă franceză, "Espace Cours de Langues", se înscriu anual aproximativ 2500 de persoane la cursuri organizate pe grupe de nivel sau de vîrstă. Tot aici, există un alt curs, Franceza în Relaţiile Europene (iniţiat de Ministerul afacerilor Externe di