La Lyon, toţi amicii mă întîmpină cu întrebări curioase şi ironice despre cîinii din Bucureşti. Aflu - fără prea multă surprindere - că aceasta este noua imagine a României, atîta cîtă este ea în media franceză. După poluarea naturii, copiii orfani şi ţiganii, cîinii "comunitari" - zişi şi bardoţi pe la noi - au devenit noua emblemă identitară a înapoierii româneşti. La bibliotecă, ochii îmi cad din întîmplare pe o analiză a lui Ortega y Medina asupra relaţiei dintre calvinism şi rasism în Statele Unite. Iniţial - arată acesta - puritanii nu au sosit cu o gîndire rasistă, ci dimpotrivă, cu o mentalitate democratică, de inspiraţie creştină, pentru care englezii şi pieile roşii erau egali prin natura coruptă a Omului. Ca şi englezii, aborigenii nu trebuiau deci decît să abandoneze pornirile lor "naturale" pentru a deveni, la rîndul lor, copiii Domnului. Pentru aceasta, trei condiţii trebuiau îndeplinite: a) predestinarea (care nu depindea de ei, ci de Dumnezeu); b) alegerea (confirmarea faptului de a fi un "ales" făcîndu-se, conform criteriilor protestante, prin succesul lumesc) şi c) cetăţenia democratică, adică respectul ideii de contract (contractul dintre oameni nefiind decît prelungirea contractului între un suflet şi Dumnezeu, care servea drept model transcendental). Doar că indienii nu au dat semne că ar fi dispuşi să îndeplinească aceste condiţii: nu respectau contractele de vînzare a pămînturilor lor, deşi le semnaseră în deplină libertate şi nici nu prea dădeau semne de performanţă economică în lumea aceasta terestră, pe scurt, nu dădeau nici un semn de progres pe calea mîntuirii. Tot atîtea probe concrete
deci ale refuzului predestinării divine sau, mai exact, ale unei predestinări negative. "Desigur, judecata lui Dumnezeu referitoare la indieni era misterioasă - comentează Roger Bastide - dar, dat fiind că succesul lumesc era semnul manifest a
