Probabil că preşedintele Mexicului, Vincente Fox, va avea nevoie de ceva mai mult de un sfert de oră - în campania sa electorală a susţinut că îi va fi suficient - pentru a înlătura primejdia răscoalei populaţiei din Chiapas şi pentru a-l transforma pe revoluţionarul Marcos într-un simplu rival politic. Început pe 23 februarie, marşul "demnităţii indienilor" a parcurs trei mii de kilometri şi a prilejuit zeci de mitinguri în oraşele celor peste douăsprezece state traversate cu autobuzul. Cînd au ajuns în capitală, oamenii neînarmaţi din Chiapas au fost întîmpinaţi de mulţimi impresionante, cîntîndu-şi fericirea de a-i vedea. Declanşată în urmă cu şapte ani, după căderea Zidului de la Berlin, mişcarea neo-zapatistă a subcomandantului Marcos părea să reprezinte continuitatea revoluţionară, potenţialul de violenţă al maselor sărace gata să ia cu asalt şi să distrugă structurile politice conservatoare ale capitalismului. Trupul tînăr şi musculos, discursul înflăcărat, modestia titlului de subcomandant, i-au asigurat omului cu mască, lui Marcos, un extraordinar succes mediatic, care creştea pe măsură ce mişcarea îşi etala limitele. Nu a apărut niciodată cu faţa descoperită, deşi a organizat cîteva spectaculoase conferinţe de presă. La început, insurecţia din Chiapas a dorit recunoaşterea drepturilor şi culturii celor 10 milioane de indieni din Mexic (dintr-un total de 87 de milioane de locuitori), spoliaţi de succesiunea unor politici centralizatoare şi opresive duse de Partidul Revoluţionar Instituţional, de peste 70 de ani la putere. Totodată mişcarea s-a vrut a fi şi un protest în numele tuturor săracilor care se simţeau, sau ar fi trebuit să se simtă, ameninţaţi de zona de liber-schimb în care Mexicul intrase, în 1992, alături de SUA şi Canada. La cîţiva ani după primele ciocniri violente din regiunea Chiapas, care au provocat şi militarizarea regiunii, a deve