transmisiune indirectă din Modrogan Moda schimbărilor cuprinde acum şi Partidul Democrat. Aflat în fruntea valului, marinarul Băsescu profită de naufragiul politic al căpitanului de vas Petre Roman. Lupta politică şi situaţia jucătorilor în teren pot fi urmărite în evoluţia lor prin războiul vorbelor. Treptat, Băsescu înaintează. Prima bătălie a început atunci cînd s-a propus convocarea unui congres extraordinar care să dezbată situaţia partidului de după alegeri. Susţinătorii primarului spuneau că este necesar acest congres pentru că realitatea politică s-a schimbat, iar partidul are nevoie de o nouă strategie. Petre Roman afirma că această analiză se poate face mai tîrziu, cînd oricum venea vremea congresului. În fapt, bătălia avea un substrat mult mai profund. Convocarea unei asemenea adunări însemna recunoaşterea situaţiei de criză. Implicit, cel aflat la cîrmă îşi vede intangibilitatea ruginită pe la colţuri. Pînă la urmă, congresul a fost stabilit pentru luna mai. Îndeajuns de repede pentru a prinde valul nemulţumirii şi a le arăta susţinătorilor lui Roman că este criză, dar destul de tîrziu pentru ca noul stăpîn să afle care îi sînt efectivele. (1-0) Fair-play-ul este prezent, se dă o bătălie între amirali, nu un atac de piraţi. Pînă acum, jocul de convenienţe necesar unei debarcări a respectat regulile clasice: cel aflat la cîrmă vorbeşte despre necesitatea menţinerii unităţii partidului, cu gîndul la propria funcţie. Cel care îi atacă poziţia se arată mai interesat de reformarea partidului şi de schimbarea de perspectivă, cu gîndul la funcţia primului. De obicei, cel care îşi permite să vorbească despre menţinerea unităţii este în avantaj. Partidul ca organism manifestă o frică profundă de dezmembrare, de rupere. Celulele organismului se tem de singurătate, indivizii pentru care partidul este sensul vieţii manifestă aceeaşi frică de dezbinare ca şi st