A fost o vreme în care, prin întreprinderile economiei centralizate, gazetele de perete erau la mare modă. În faţa unei productivităţi a muncii debile precum un şerveţel uitat în ploaie, regimul din orice stat de democraţie populară nu prea avea de ales: ori inventa stahanovişti, ori arăta coada biciului - ori şi una şi alta, cum s-a întîmplat cel mai adesea. Iar gazeta de perete, în acest ritual, ocupa locul de mijloc între pedeapsă şi recompensă. La noi panourile numindu-se cel mai adesea Ghimpele, Ariciul sau Urzica, este de la sine înţeles că presupusa lor satiră cerea ca numărul celor înţepaţi să fie mai mare decît cel al celor mîngîiaţi pe creştet. Iar acum, la vîrsta Internetului, se întîmplă din ce în ce mai des ca ariciul să intre în reţea, cu rezultate spectaculoase. Mai întîi, cazul de la Soare-Răsare: anul trecut, un oficial al Partidului Comunist Chinez ascuns sub pseudonimul Jang Liang a trimis în Occident mai multe mii de documente inedite legate de protestul din Piaţa Tienanmen, din 1989. După moartea, în urma unui atac de cord, a liderului reformist Hu Yaobang (15 aprilie '89), studenţii cu ochi migdalaţi au ieşit în stradă, cu revendicări democratice. În buna tradiţie a nepoţilor ideologici ai lui Lenin, liderii PCC au refuzat dialogul şi, din noaptea de 19 aprilie '89, i-au luat în vizor pe demonstranţi; mai cu mănuşi la început, pentru că încă se spera ca, după serviciul funerar dedicat pe 22 aprilie defunctului, studenţii să revină în amfiteatre. N-a fost să fie. Încurajaţi de apropiata pe atunci vizită la Beijing a lui Mihail Gorbaciov, pe 4 mai studenţii au citit, în Piaţa Tienanmen, programul maximal al mişcării, iar pe 13 mai au declarat greva foamei; în capitală şi în imensele provincii, sute de mii de tineri şi intelectuali au preluat ideea astfel încît ziariştii străini veniţi odată cu Gorby au fost martori la contestaţii cît să se