dialog cu Caty PANĂ,
surdo-mută, angajată la Asociaţia Handicapaţilor Somatici din România Eu, Caty Pană, 24 ani, soţ foarte bun. Caty, eşti fericită? E foarte fericită. Acum spune că nu înţelege foarte bine, dar este mulţumită. Îi place foarte mult să muncească aici, apoi se duce acasă, munceşte şi acolo, îşi iubeşte soţul foarte mult, e o fată bună gospodină, vine şi la servici şi are grijă să-şi facă şi acasă treaba cum trebuie. Seara, la 8, se întîlnesc acasă, cînd vine şi el de la servici. E munca fericire? Da, noi o vedem aici, nu stă locului nici o clipă. Care a fost viaţa ta? A fost părăsită de mama ei, de mică. Faptul că nu auzea a fost un handicap pentru ea. Mama ei n-a vrut-o aşa... Cînd ţi-ai dat seama că ceilalţi aud? Nu reuşea să intre în contact cu ceilalţi oameni, iar cei de la Casa de copii au dus-o la un medic, ce-a testat-o. Nu putea auzi, nici vorbi. Te puteai juca cu ceilalţi? Se juca, dar nu se înţelegea cu ei. A uitat, nu-şi mai aduce aminte. Nici nouă nu ne povesteşte. Practic, cu noi s-a născut din nou. Cum trece o zi din viaţa ta? La 7 şi jumătate se trezeşte, îşi face toaleta, la 8 şi jumătate este aici. Punctuală. La 4 după masă e acasă. E prietenă cu toată lumea... Maria Cozea, preşedinta Asociaţiei: Ea cînd a venit la mine nici să mănînce nu ştia. A văzut la noi, e ca un maimuţoi. Imită tot ce vede. La mine avea cameră, televizor, dulap cu hainele ei. Cîteodată făcea planuri... Caty, înţelegi nu? M.C.: Ştie tot, eu nu vorbesc prin semne cu ea. Odată... lasă, face ea, mama-mama, tata-tata, nu fiţi supăraţi, vom face împreună sărbătorile... ne liniştea pe noi. Mergea la ştrand, la cumpărături, a fost şi la bere. M.C.: Mergea cu soţul meu, la ştrand şi el spunea: nu-i spui lui mama că am fost la bere... şi ea făcea: Jur! Cum intra în casă, începea: tata-tata a băut două halbe, dar am băut şi eu una, n-am vrut să beau. Cum aţi
