M-am întîlnit cu R.A.C.L.A. la braseria "Turist". Bere, ei, eu, apă. Cobor, inevitabil. Mai găsesc un utilizator, care atacă: "Mică!" şi mi se uită pe deasupra capului. Desigur, nu citea ziarul. "Deutsche Knape" e într-o casă veche, ascunsă de îngustimile străzilor dinspre "Perla". Spaţiul în discuţie e o baie mare. Ea nu se încuie, iar wc-ul e la distanţă de jumătate de metru. Foşnet afară. Ce-ai de ţinut, întîi şi întîi? Reţeaua de toalete publice a Capitalei rămîne "McDonald's". Fie că intri direct, fie că îţi iei de mîncare de la 'Mc Universitate" şi cu bonul de acolo parcurgi o distanţă pînă o identifici ca fiind cea comună, normalitatea occidentală ne întîmpină la tot pasul. Stilul diferă. La Brâncoveanu, am intrat, prospăt întors din Parcul Copiilor. Înăuntru, pe un colţ de chiuvetă, un hopa-mitică. Un om, la ieşire, fără să întrebe l-a luat. Hopa-mitică nimerise
pe mîini murdare. La Griviţei, eram aşezaţi în şir trei oameni cu aceleaşi probleme. Lîngă uşă, o bancnotă de valoare mare. Cui să spun, cînd să spun? După un timp mergea şi altă întrebare: de ce să spun? Pînă la urmă, primul plecat, primul cîştigat. N-am fost eu acela. Cît de departe stai de un cerşetor intrat în toaletă? Eram eu şi el, în Piaţa Amzei, prin spatele Măcelăriei. Măcelăria e închisă sîmbătă după-masă, lunea şi nu înţeleg de ce nu are carne de toate felurile. Parcă ar fi preferinţele măcelarilor. Trecînd peste astea... cobor, duhoare, o mînă îmi ia taxa. Cealaltă mînă este a mea. Nevoile nu pun întrebări, ci produc urlete. Tac. Mă dau în stînga, după mine. Mai la dreapta, e acolo. De fapt, el nu se mişca, dar fără formă, îl regăseam peste tot, era doar miros, ce-i trebuie scoborîrea asta?
Am intrat în "Twice", barul de pe Sfînta Vineri. Chiuveta de tablă are forma pisoarului. Noi forme de expresie prind contur. Eugen ISTODOR
M-am întîlnit cu R.A.C.L.A. la bra