Toate datele conduc încet-încet către identificarea adevăratului vinovat; vom afla cu precizie cine-i în culpă, vom şti cu siguranţa confortabilă pe care ţi-o aduce certitudinea fără rezerve. Nu geopolitica ne trage în jos, nu "veacurile de împilare" din lamentaţiile politrucilor cu ifose ai anilor '80, şi nici măcar "epoca de aur" ceauşesciană. Nu regimul Iliescu, nu regimul Constantinescu. Ficţionari din toate ţările, uniţi-vă! Pentru că vinovatul este chiar Moş Ion Roată - adică ficţiunea purtînd acest nume. Explic, plecînd de la dezavantajul de a avea televizor în dormitor: în dimineaţa de duminică 1 aprilie, în zi mai curînd dăruită păcălelilor, pe la şapte şi ceva ora Craiovei făcusem ochi şi - zzum! - telecomanda recompuse din scîntei imaginea pe ecran, la timp pentru a mai vedea figura încruntată doar cît trebuie a lui Jonathan Aitken, crainicul CNN, cel ce detalia breaking news-ul momentului: Miloşevici fusese arestat, la vila lui din cartierul Dedinie. A mai căzut un dictator. În era soft-ului dominator, şi revoluţiile-s soft. În zilele următoare, autorităţile iugoslave ar fi descoperit că Milo pregătea pentru luna aprilie un fel de insurecţie, scop în care strînsese arme, făcuse planuri. Ipoteza e riscantă, dar nu neverosimilă; mai important este că, iată, vinovatul principal în ruinarea Iugoslaviei - un personaj în carne şi oase - a fost dus în celulă. Pe cînd la noi - cred şi încerc să vă conving - vinovatul e ficţiune, dar nu fictiv: cum spuneam, e Moş Ion Roată. Acest ţăran blajin, ofensat cu neruşinare de un boier îndărătnic (o ştim cu toţii încă din manualele de primară), se duce în faţa lui Vodă Cuza convins că numai domnul, de la înălţimea poziţiei sale, îi poate, literalmente, spăla obrazul de ruşine. Pe firul unei tradiţii în care amărăştenii vin la domn cu jalba-n proţap, Ion Roată face, totuşi, primul pas pe calea modernizării: pentru el