De mai bine de o lună, presa comentează lupta surdă dintre Palatul Victoria şi cel din Cotroceni. Un prim semn că Ion Iliescu nu acceptă rolul de observator detaşat a fost atitudinea sa faţă de legea secretului de stat. Deşi se exprimase o nemulţumire generală, guvernul susţinea proiectul, dar preşedintele a afirmat că nu îl va promulga. Au urmat apoi problemele legate de tenebroasa lume a serviciilor secrete. După ce preşedintele a reuşit să numească în fruntea Serviciului de Informaţii Externe un fost apropiat al său de la Cotroceni, Gheorghe Fulga, premierul a contraatacat prin desemnarea lui Ristea Priboi ca preşedinte al comisiei parlamentare de control a acestui serviciu. Poate că prin această manevră se explică şi încăpăţînarea menţinerii acestuia în funcţie în pofida unor proteste publice deopotrivă vehemente şi îndreptăţite. Cotroceniul a reacţionat tîrziu. Pe lîngă argumentele etice, contestarea lui Priboi viza şi impactul negativ în Occident al numirii într-o instanţă civilă a unui fost ofiţer de Securitate. Este clar că argumentul imaginii externe era mai puternic decît cel de ordin etic. Pe 11 aprilie a intervenit chiar Ion Iliescu, în stilul indirect binecunoscut: "Nici nu blamăm de pomană oamenii numai pe baza unor prejudecăţi şi în acelaşi timp trebuie să ţinem seama de efectul de imagine". Tradus din limbajul politic, mesajul era mai mult decît transparent. A urmat revanşa. Consilierul pe probleme de siguranţă naţională al preşedintelui, Ioan Talpeş, a readus în discuţie un proiect mai vechi al lui Dorin Marian privind crearea unei comunităţi de informaţii. S-ar forma astfel un centru care să coordoneze toate serviciile de informaţii. Faptul că anturajul lui Ion Iliescu reia ideea unui consilier al lui Emil Constantinescu este elocvent. Ca şi fostul preşedinte, Ion Iliescu pare a avea nevoie de o formalizare a puterii sale. În vremurile bune î