Dinţii de aur, se ştie, erau, pe vremuri, semn de mare mîndrie. Acum nici un stomatolog care se respectă nu mai foloseşte aur în lucrările sale, nu neapărat din motive estetice, ci de rezistenţă. Dentiştii au evoluat, însă, şi la noi, spre o categorie nu strict necesară, ci necesar-estetică. Nu degeaba ne-au obişnuit serialele americane, gen Beverly Hills, cu imaginea dentistului bogat, făcînd parte din lumea bună, cu clientelă selectă. Şi la noi accentele s-au deplasat către o atare valorizare a stomatologului, personaj al reclamelor pseudo-docte la paste de dinţi, al revistelor şi emisiunilor pentru femei. De pildă, într-o Unica mai veche, celebra cîntăreaţă Marijuana povestea despre tatuajul ei dentar, o noutate aproape absolută la vremea aceea; într-o emisiune, mai veche, a Mihaelei Tatu, era invitat un tînăr stomatolog cu faţă de top model (profesie pe care, s-a dovedit în interviu că o exercitase) care vorbea despre albirea dinţilor şi curăţirea lor de tartru. Culoarea, forma şi strălucirea dinţilor au devenit noţiuni mai vehiculate şi mai nobile decît prea directele şi nerafinatele "carie", "plombă", "lucrare". Noua generaţie de dentişti şi-au însuşit înnoirile şi încearcă să le integreze în meserie. Daniela Radu, posesoarea unui cabinet stomatologic, are afişat, mare, la intrare, New Look, tatuaje dentare. La o mai apropiată vedere, doctoriţa însăşi ne oferă un zîmbet strălucitor: de pe unul din canini sclipeşte o picătură minusculă, din aur. Aşa arată un tatuaj dentar. De fapt, aflăm de la interlocutoarea noastră, termenul de tatuaj este impropriu: ceea ce se aplică pe dinţi nu presupune durere, traumatism, afectarea ţesuturilor umane. De aceea este corect să le spunem

bijuterii dentare, nu tatuaje; termenul de tatuaj l-a păstrat ca să ştie lumea despre ce e vorba, că s-a împămîntenit greşit, acum vreo doi ani, cînd a ajuns moda la noi. Noua est