Întîmplarea a făcut ca la cîteva zile după ce am publicat în numărul anterior pilula despre "comerţul de stiluri", să particip la Sofia la prezentarea unei cercetări despre second hand , care urmărea în "meandrele concretului" aceeaşi problematică. Autorul cercetării pornea de la pomana tradiţională, unde îmbrăcămintea îşi avea şi ea - la ei ca şi la noi - locul său. Şi tot ca şi la noi, pe lîngă aceste daruri de îmbrăcăminte - date de sufletul mortului şi legate astfel de lumea de dincolo - exista o altă categorie de îmbrăcăminte, care pătrundea, cu greu, din cealaltă "lume de dincolo", cea a Occidentului, şi pe care fericiţii posesori o etalau cu mîndrie ca pe o marfă de preţ - o marfă de marfă, am zice noi astăzi. Într-un fel, fenomenul second hand combină sui generis aceste două "surse". Acum, de pomană dau ei, cu acel sentiment al milei catolice, raţional şi utilitar, atît de diferit de mila noastră ortodoxă, emoţională şi personală. La magazinele bisericilor care strîng haine de pomană de la enoriaşi se adaugă, uneori, magazine care vînd pe un preţ de nimic haine cu mici defecte - un fel de "pomană" comercială. De aici se aprovizionează, en gros, comersanţii second hand. Cine primeşte însă, adică cine cumpără aceste haine? Două categorii, răspunde Ilyia Iliev, autorul cercetării cu pricina: a) persoane care aparţin unei categorii sociale relativ prestigioase, dar au venituri modeste (profesori, doctori, cercetători etc.) şi b) persoane care ocupă poziţii modeste în instituţii prestigioase (secretare, asistenţi, interpreţi în filiale ale unor mari firme vestice, ambasade etc.).

Pe scurt, persoane cu plus de prestigiu şi minus de venituri (cei din categoria simetrică, cu plus de bani şi minus de prestigiu, cumpără mai degrabă, se pare, turcisme, look occidental made in Turkey; iar cei cu mulţi bani, "noii bogaţi", sînt deja altă lume). Obsesia comună