"Nedumerirea amicală" formulată în numărul 425 al Dilemei de către domnul Teodor Baconsky, în stilul său măsurat, clar şi ferm deopotrivă, îmi oferă o şansă la care am visat de multe ori, şi anume aceea a unei polemici care să nu fie azvîrlită - cum se întîmplă de regulă la noi - în etimologia sa belicoasă de polemos. Obiectul "nedumeririi" îl constituia pilula mea dintr-un număr anterior, intitulată "Prezumţia de vinovăţie a ateismului", în care îmi exprimam, într-o anumită înlănţuire de idei, şi o rezervă - destul de radicală - faţă de studiul domniei sale asupra relaţiei dintre antropologie şi credinţă. Acestea fiind zise şi visînd că vă am în faţă, daţi-mi voie, Domnule Baconsky, să vă invit să ne aşezăm confortabil în divanul nostru virtual şi să ne sfădim cu folos. Mai întîi să discutăm despre legitimitatea demersului meu - sau, mai bine, a unui demers de acest gen. Spuneaţi mai înainte că - citez - "nu comentez decizia preopinentului meu de a interveni cu mijloace jurnalistice într-o chestiune strict academică". Sînt aici două chestiuni. Prima: ce înseamnă, de fapt, o "chestiune strict academică"? Oare chiar există aşa ceva? Ideile publicate - mai ales într-o revistă destinată publicului larg - devin fapte publice, urmîndu-şi viaţa lor socială, însoţindu-se cu alte idei pentru a alcătui, în final, un "cîmp ideologic". Există, după cum bine ştiţi, numeroase argumente şi pledoarii în favoarea unei "lecturi ideologice" a "chestiunilor" academice. Este, de altfel, perspectiva din care m-am apropiat de studiul Dumneavoastră şi ceea ce mi-a permis - considerînd că acest lucru este permis - să-l asociez altor două "ilustrări" ale aceleiaşi probleme. Să trecem la a doua chestiune: cea a "mijloacelor jurnalistice" ale demersului. Aici "jurnalistic" are clar o conotaţie peiorativă, uşor de scandal. Cred însă că aţi cedat chiar şi Dumneavoastră impresiei de atac