Cei care au tras la revoluţie nu pot fi judecaţi pentru că s-ar întina imaginea armatei. Preoţii care au călcat strîmb nu au fost turnători, ci duhovnici care acum trebuie să apere secretul profesional (confesional), iar dosarele lor şterse de praf ar afecta încrederea românilor în instituţia fundamentală care este Biserica. Aceste argumente se regăsesc la tot pasul în spaţiul public, iar aceia care le aduc au fie o seninătate preoţească fără legătură cu subiectul, fie o încrîncenare milităroasă la fel de fără obiect, fie o şiretenie politicianistă cu scop clar: voturile. Aceste argumente privesc instituţii tradiţionale, închise în ele, autosuficiente chiar. Armata şi Biserica îşi arogă peste tot în lume o aură de intangibilitate, o uşoară plutire peste relele instituţiilor obişnuite. Cu atît mai mult în România, unde ele au o cotă de încredere de peste 80%. Un sentiment de stinghereală e musai să te cuprindă atunci cînd ai o părere, bună sau rea, despre slujitorii Domnului sau despre apărătorii neamului. Parlamentul nu sare niciodată de 15 procente. De aceea, nimeni nu este stingherit cînd trebuie să vorbească despre parlamentari. Dimpotrivă, este indicat să spui că sînt proşti şi graşi, e de bon ton, arăţi astfel că faci parte din categoria indivizilor inteligenţi şi spirituali. Ne-am obişnuit să vedem imagini cu parlamentari care dorm şi cînd se trezesc îşi troznesc larg fălcile amorţite; o întruchipare televizată a puturosului generic. Ar fi greu de imaginat preoţi care dorm la ştiri, care se întind alene sau sînt prea îmbujoraţi de ţuică la un parastas. Nu prea am văzut în realitate parlamentari dormind. Dar am văzut preoţi dormind cînd diaconul cîntă slujba sau fiind prea veseli pentru un parastas. De altfel, nimeni nu se îndoieşte că unii preoţi obosiţi, oameni şi ei, adorm la slujbe cînd nu cîntă, aşa cum parlamentarii mai adorm pe la şedinţe cînd nu a