convorbire cu
poetul Sebastian REICHMANN
Sebastian Reichmann (născut în 1947 la Galaţi) a debutat în 1969 cu volumul de versuri Geraldine. Înainte de a pleca în Franţa, în 1973, a mai publicat o carte de poezie, Acceptarea iniţială, retrasă imediat din librării. Poezia sa din perioada românească, suprarealistă în esenţă, dar deschisă tuturor experimentelor avangardiste, este o poezie de frondă, plină de imagini insolite. Scriind despre această fază poetică, poetul Constantin Abăluţă repeta imaginea unui "cap retezat din care se scurg o dată cu materiile organice fragmente de gînduri... şi resturi de senzaţii". Poezia scrisă în Franţa (Pour un complot mystique, 1982; Audience captive, 1988; recent, Balayeur devant sa porte, 2000) este diferită, mult mai structurată, aproape "clasică". În ultimul său volum de versuri, Balayeur devant sa porte, lansat şi la Bucureşti prin bunăvoinţa Institutului Francez, Sebastian Reichmann readuce în discuţie problema identităţii (umane şi poetice), cea a timpului, dilema limbii (materne sau de împrumut), drama (pariul) exilului. Şi, mai ales, dă un nou răspuns clasatei întrebări despre apartenenţa scriitorului (determinată de naşterea într-o ţară sau de opţiunea lingvistică?) la o literatură sau alta. S-ar părea că sîntem mai bogaţi decît credeam....
Viziunea identităţii naţionale, etnice, poetice este pe cale să dispară Domnule Reichmann, la lansarea ultimei dumneavoastră cărţi de versuri - Balayeur devant sa porte - la Institutul Francez din Bucureşti, atît Nicolae Manolescu cît şi Ion Bogdan Lefter au vorbit despre un soi de internaţionalism paralel al poeziei româneşti de la începuturile sale, suprarealismul fiind unul dintre momentele cele mai semnificative în acest sens. Vă simţiti un poet român de expresie franceză sau un poet francez cu rădăcini în literatura română? Da, s-au spus cu acel prilej cîteva lu
