Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiect uşor, de teatru de vară

Publicat in Dilema Veche, vineri 3 august 2001 ·

Nu e tocmai uşor să găseşti un subiect de vară, ceva uşor, răcoros, relaxat şi decoltat. Cînd ai impresia că tocmai ai prins unul, vine primarul Vasile Gherasim şi (păzit de jandarmi şi de căderea nopţii) vopseşte Universitatea şi Arhitectura cu eleganţa precară a celui care dă cu var într-un WC de gară provincială - şi cu o argumentaţie de aceeaşi anvergură. Excedat de atîtea subiecte grele, am plecat din Bucureşti. Pe tren fiind, fără premeditare dar cu ecou intim, am ajuns cu mintea la prietenii părinţilor mei - strînşi prin decenii, unii pierduţi pe drum, alţii păstraţi pe mai departe. Îi mai văd, din cînd în cînd, încă şi astăzi - dar nu pe toţi cei pe care odată i-am ştiut. O bună parte dintre cei care mi se păreau a fi plini de viaţă azi sînt dincolo; alţii trăiesc, mulţi cu faţa din ce în ce mai trasă şi cu gura din ce în ce mai pungă (da, ruinele danturii, una dintre marile pro-bleme ale vîrstei a 3-a la români!). Puştanii lor, de cîţiva anişori în momentul în care i-am cunoscut, au deja păr pe piept şi un început de burtă ceva mai jos. Fetiţele lor, în pantofiori de lac pe cînd le-am zîmbit prima dată, sînt în parte mămici şi unele au deja probleme cu kilogramele - sau cu bărbaţii lor, selectaţi uneori chiar dintre cei cu problemele din fraza anterioară. Am învăţat cîte ceva de la prietenii părinţilor mei; nu toate bune şi nici toate folositoare în viaţă - precum s-a întîmplat atunci cînd unul dintre ei, odată, mi-a dat ca sigur că la nunta lui Björn Borg cu Mariana Simionescu o să cînte chiar grupul ABBA! Reţin că taică-meu (care oricum era fan John McEnroe) a spus că mai curînd cîntă Cenaclul Flacăra. Nici chiar azi nu mi-e foarte clar cine a cîntat pînă la urmă, cui şi de ce. Sau dacă s-a dat sau s-a luat. De la unul am învăţat fotbal - nu cum se joacă, ci cum se chibiţează fin, fără implicare; pe atunci ţineam cu

Dinamo (eram probabil doi c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 13 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 40 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 17 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 24 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 17 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°