Cine a urmărit în aceste ultime zile posturile occidentale de ştiri a putut observa cum televiziunile serioase au creat noua realitate de după atacul terorist. Atenţia este concertată asupra locului dezastrului şi asupra acelor părţi ale lumii unde stau sau vor sta duşmanii. Prietenii sînt prea mulţi pentru a fi măcar enumeraţi. Excelente corespondenţe vin din Pakistan, Afganistan, Arabia Saudită. Tonul este mai mult decît grav. Reţinut la BBC, în vreme ce NBC deja nu mai transmite ştiri, ci inflamează publicul, cerînd răzbunare. Un sentimentalism de înţeles, oarecum. Simpatia faţă de terorişti te poate plasa definitiv în imaginarul occidentalilor în rîndurile duşmanilor. Ţările pe care marile televiziuni le aduc în centrul atenţiei (chiar dacă se declară aliate ale SUA) vor fi de acum înainte mereu suspecte, mereu pe marginea prăpastiei mentale care se creează acum între Occident şi noul imperiu (un vast cătun) al răului. Eforturile preşedintei din Indonezia de a-şi plasa ţara de partea cea bună au fost calamitate de un grup de extremişti care i-au ameninţat cu moartea pe americanii din Jakarta. A fost destul pentru a se instala suspiciunea, aproape sigur capitalul va fugi rapid de acolo. Noile prejudecăţi favorizate de criză vor fi trainice: lumea se va împărţi în prieteni, duşmani (cîţiva) şi zone gri nesigure (foarte multe). În aceste zone gri vor fi acele ţări în primejdie de a cădea în partea "cealaltă" prin război civil sau terorism interior, dar şi cele insuficient de prietenoase, deci suspecte. A spune acum că România a antrenat terorişti cu numai cîţiva ani în urmă este un act stupid. Iresponsabil ar fi prea puţin spus, i-am acorda circumstanţa unei incorecte aprecieri a situaţiei. Dacă la BBC s-ar fi spus, cu tradiţionala răceală, că liderul celui mai mare partid de opoziţie din cea mai mare ţară balcanică declară că acest stat, în pofida poziţiei