Un reportaj despre vaccinarea copiilor rromi din nu ştiu ce şcoală bucureşteană. Prezentatoarea vorbeşte despre "politica noastră faţă de populaţia rromă" şi prezintă imagini cu cîţiva copilaşi spălăţei care povestesc înduioşător cum se feresc ei de microbi. Imaginea următoare este de la Timişoara, unde primăria a luat hotărîrea să dărîme palatul unor ţigani certaţi cu legea, ca tot ţiganu'. Citesc în Academia Caţavencu, la "Bula demnitarului", următoarea "gogomănie": "nu am spus că ţiganii sînt hoţi, am spus că ţiganii fură". Nu găsesc nimic de rîs aici: între ei (oricare ar fi aceşti ei) sînt hoţi şi ei fură este o prăpastie ontologică. În primul caz, unei categorii nediferenţiate de oameni li se atribuie o trăsătură intrinsecă şi inconturnabilă; în al doilea caz, în legătură cu un număr de indivizi (toţi, mulţi, cîţiva) se constată că fac un anumit lucru - ceea ce ţine de statistică, nu de ontologie. În primul caz, ei sînt ceva; în al doilea caz, ei fac ceva. În primul caz, nu ai ce face cu o masă de hoţi prin natură decît să-i laşi în plata Domnului sau să-i împuşti; în al doilea caz, orice individ care fură poate fi pedepsit ca oricare alt individ care fură. Eşti pedant! - mi se aruncă peste umăr. Nu cred. De fapt, pur şi simplu mai cred în Limbaj ca realitate umană. Zapez în continuare prin mediile noastre de (in)formare. Cronica cîrcotaşului, Vacanţa mare, Banc show... Pretutindeni Limba este redusă la limbi - în sensul cel mai vulgar al cuvîntului, ca să nu existe vreo confuzie. Dimineaţa mă întorc în mediile academice. Reuniune de oameni subţiri, care vorbesc despre EU şi NATO. Alte limbi - de lemn de data aceasta. Sînt "pedant" din nou şi întreb ce înseamnă NATO? Sînt privit cu stupoare. Mă explic: un NATO în care Rusia este un aliat privilegiat al SUA, cum, probabil, se va întîmpla după criza din 11 septembrie este, am impresia, un alt NATO decît ce