Ameţit de aerul tare de-afară, în fiecare dimineaţă mă-ndrept către casă de-a lungul unui bulevard pe care toată lumea aleargă disperată să prindă un autobuz sau un chilipir. Ora de vîrf nu mai e ca altădată, acum firmele, instituţiile încep programul la ore diferite, nu toate la şapte. Noroc cu şomajul, a mai descongestionat şi el oraşul. Şomerii stau acasă, dau telefon la Dana Deac, după care sună pe la diverse firme, recomandate de ziare sau de prieteni. Cam fără folos. Singura ocupaţie care se caută de zor - "fată tînără, suplă, pentru spectacole în străinătate, experienţa opţională". Persoana care traversează la vreo sută de metri nu e nici tînără, nici suplă, nici măcar de sexul femeiesc. E colegul meu de liceu, să-i spunem CL, cu care mă asemăn la această oră extrem de mult. Nu pentru că ne-ar sta scris pe frunte de unde chiuleam, ci pentru că viteza noastră de croazieră e mult sub cea a celor din jur, care ne înghiontesc, ne zic "de dulce" şi aşa mai departe. Ce faci, bine mersi, da' tu, aşa şi aşa, hai să bem o cafea, hai. CL este evident preocupat de ceva profund, avea înclinaţii literare, poate scrie vreun roman care va deveni celebru, poate că nu e mulţumit de distribuţia piesei care tocmai i se repetă la Naţional. Sau poate a inventat ceva de mare utilitate - ciorapii sau chiloţii de unică folosinţă? Nici vorbă, e doar obosit, pe lîngă ochi i-au apărut riduri, parcă mai multe decît mie, şi atunci cînd ridică ceaşca de cafea, observ că are un tremur uşor, deloc imperceptibil. Sîntem la barul Pinguin. Pe ceaşca mea scrie Crama Doina, pe-a lui Ministerul Transporturilor. Sorb şi eu, sperînd că nu-mi tremură mîna. Drept care vărs cîteva picături pe farfurioara pe care scrie Terasa Doina. Cafeaua îşi face efectul şi încep să văd în culori. Pînă la urmă, zice el, tot pe vremea lui Ceauşescu era mai bine. Erau şomeri? Nu erau! În ultimii ani era nasol cu