Iat-o păşind cu fală pe ţărmul Noii Anglii. Tocmai a debarcat. Zice că o cheamă Hester Prynne, cînd de fapt e Demi Moore. O întîmpină diverşi cetăţeni. Bărboşi. Costumaţi. Puritani. Antipatici. Poartă pancarte: "Sîntem intoleranţi, făţarnici şi frustraţi sexual: ce-o să te mai persecutăm, nefericito!". De fapt, nu poartă pancarte, dar e ca şi cum le-ar purta. Hester îi înfruntă cu bărbia sus şi privirea dîrză. Ea ştie că e Demi Moore într-o producţie hollywoodiană de prestigiu. Nimeni n-o poate opri. În orice caz, nu Nathaniel Hawthorne, care a scris cartea şi pe care nimeni nu-l mai poate apăra de adaptări "libere". Cineva de la Hollywood o fi descoperit Litera stacojie şi s-o fi gîndit: "Hmm... capodoperă a literaturii americane... ia să vedem... hmm, cam depăşită, dar are multe chestii valabile... adulterul, de pildă... păcat că puritanul de cum-îl-cheamă, Hawthorne, nu ni-l arată, dar rezolvăm noi... deja întrevăd o scenă într-un hambar, o femeie şi un bărbat goi printre grîne, contopindu-se cu natura... tineretul o să guste... violenţă nu prea e, dar băgăm noi, eventual, nişte scene de tortură, că erau sadici puritanii ăia, ardeau oamenii pe rug... sau ăia erau alţii?... în fine, mai băgăm indieni, că trebuie să fi fost pe-acolo nişte triburi şi dacă filmul e cu indieni, copiii or să dea năvală... scalpuri însîngerate, hmm... mesaj este, numai că Hawthorne l-a cam aburit, noi trebuie să clarificăm, ca să înţeleagă lumea că habotnicii sînt scîrboşi, indienii sînt nobili, iar ea e o gagică sexy, emancipată, fără prejudecăţi... hmm, marfă de marfă." Zis şi făcut. Indienii au încredere în reverendul Dimmesdale. El nu vorbeşte cu limba despicată a şarpelui cu faţă palidă. De la amvon, el agită făclia toleranţei, încercînd să încălzească inimi hapsîne. Are plete sexy şi e răpitor în cămaşa lui albă şi cu cizmele lui de muşchetar. Are un colţişor de paradis, un