B ucureştiul a fost descris de-a lungul timpului în multe feluri şi aşa cum există o obsesie a modului în care este privită ţara noastră din afară, există şi o anumită preocupare în colecţionarea caracterizărilor străine despre capitală. Cîteva au rămas celebre: un sat mare, un oraş de cretă, Micul Paris, un tîrg prăfos. Foarte de mult i s-a zis şi Vestita Cetate a Dîmboviţei. Pentru omul venit din provincie, mai totdeauna Bucureştiul a părut un loc impresionant, iar pentru cel venit din Occident, o capitală cu iz provincial şi oriental, misterioasă şi fascinantă în acelaşi timp. Dar cum este Bucureştiul sau, poate mai bine zis, Bucureştii de astăzi? Un oraş care s-a trezit din coma ceauşistă. Deşi cu sechele grave a prins viaţă (inclusiv în ceea ce priveşte hoţia). S-a luminat centrul, s-au înviorat mahalalele. Au redevenit mahalale după ce au fost un fel de cazărmi. Sinistrele construcţii ale epocii de aur au început a fi acceptate psihologic şi într-un fel integrate în marele ghiveci.

Ele se adaugă ca un alt Bucureşti (al cîtelea?) celor deja existente. Genuri noi de construcţii încep să ne tulbure simţurile estetice (chiar şi lamentările despre stricarea Bucureştiului prin prostul gust al unora, au făcut istorie). Băncile de sticlă şi cartierele cu vile luxoase şi urîte. Totuşi, de această dată, urîţenia e la o scară mai umană decît monstruozităţile născute de ceauşism. După ce a fost de cretă, Bucureştiul devenise de culoarea betonului prăfuit, iar acum tinde să se coloreze ca galantarul unei cofetării de cartier. Oraşul îşi recapătă un soi de rafinament eclectic şi totodată un aer misterios. Termenul fascinant, cu buchetul său de conotaţii bune şi rele, începe să-i fie aplicabil şi aplicat tot mai mult. Şi nu trebuie uitat că e oraşul cu cea mai mică rată a şomajului şi cu cel mai mare PIB raportat la numărul locuitorilor. Se cîştigă mai mulţi bani în