Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru un nou Cod Electoral

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 1 decembrie 2001 ·

convorbire cu Cristian PÎRVULESCU, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia După 4 scrutinuri putem trage cîteva concluzii în ceea ce priveşte sistemul politic românesc. O concluzie generală ar fi legată de însuşi modul său paradoxal de funcţionare: deşi încadrat generic în rîndul sistemelor de reprezentare proporţională, sistemul e mult mai asemănător, în ceea ce priveşte efectele, celui majoritar - iar polarizarea scenei politice nu este decît una dintre modalităţile de a o ilustra. O altă observaţie ar fi legată de tensiunea dintre opţiunile politice şi produsul electoral, adică de cum se traduc voturile în locuri: disproporţia dintre pragul electoral şi magnitudinea circumscripţilor a condus la un dezechilibru de pe urma căruia numai partidele mari au avut de cîştigat. Lipsa de reprezentativitate a Parlamentului nu este numai o problemă politică, instituţională, ci şi una civică, iar simptome ca popularitatea extrem de scăzută a parlamentului şi slaba participare a cetăţenilor în chestiuni publice arată exact această uriaşă distanţă dintre aleşi şi alegători. Ca reacţie la această situaţie, Asociaţia Pro Democraţia a format o coaliţie civică pentru susţinerea unui nou Cod Electoral. Deja a început strîngerea de semnături pentru acest proiect legislativ. Conform proiectului iniţiat de APD, două treimi din mandatele de deputat ar urma să fie atribuite prin vot uninominal, iar o treime prin scrutin de listă. (M. M.)

De ce avem nevoie de un nou sistem electoral? Sistemul electoral este o componentă centrală a sistemului politic. Funcţionarea armonioasă a vieţii politice depinde în mod direct de criteriile de selecţie a clasei politice. După un deceniu de experimente democratice, clasa politică românească se află în faţa examenului reformării sale. Alegerile din 2000 au confirmat ceea ce anchetele sociologice anunţau de mai multă vreme: audienţa scăzută a p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: PNL pierde Primăria Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă

HotNews acum 34 minute
Datele parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente îl indică pe candidatul PSD la Primăria Bistriţa, Gabriel Lazany, drept câştigător al alegerilor locale de duminică, cu doar opt voturi în plus faţă de actualul edil, liberalul I

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Diana Șoșoacă și Luis Lazarus au intrat în Parlamentul European, cu ajutorul voturilor din diaspora / Surse G4Media

HotNews acum 15 minute
Partidul Dianei Șoșoaca, SOS, a obținut sub 3% din voturile exprimate în țară la alegerile europarlamentare, însă voturile din diaspora l-au urcat la pragului de 5% și îi conferă două mandate în Parlamentul European, anunță G4Media și Digi 24, care

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 24 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Andreea Bănică, „în stare de șoc” după ce a fost amenințată și înjurată de un rapper cunoscut

Adevarul acum o ora
Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 45 de ani, a trecut recent prin clipe de coșmar, după un moment artistic la Cluj. Vedeta a intrat pe rețelele de socializare pentru a-și spune năduful.

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°