Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O poveste cu un djin

Publicat in Dilema Veche, marți 1 ianuarie 2002 ·

Potrivire ca asta mai rar. După ce, săptămîna trecută, tocmai povestisem ultima mea întîlnire cu Moş Crăciun, mi-a fost dat, la scurtă vreme, să întîlnesc un djin - personajul simpatic al mitologiei arabe şi al celor 1001 de nopţi, picat peste mine sîmbătă, 12 ianuarie a.c.! Cum s-a întîmplat: soţia tocmai plecase cu treburi în provincie şi, rămas singur, pusesem la fiert nişte paste; dorind refacerea după o lună de ţuici fierte, doar ce-am deschis o cutie de bere - şi, ca prin minune, fîîzzztt, un nor de fum subţire m-a învăluit pe dată. Prima privire mi-a sărit la scrumieră - de teamă să nu fi uitat acolo o ţigară aprinsă, aşa cum i se mai întîmplă uneori lui Cristi Ghinea, pe masa redacţiei. Nu. Puţin emoţionată, făptura mi s-a recomandat cu glas subţire şi, în faţa surprizei mele, mi-a arătat chiar şi paşaportul*. Am stat cîteva ore la palavre, ca bărbaţii însinguraţi. "Prima dată în România?", l-am întrebat eu, altceva mai inteligent nevenindu-mi în minte. "Oh, nu, nici pomeneală - a spus el pe dată. În primul rînd, află că îmi face plăcere să vin la voi, nici nu ştiu din ce motive. Una că, fiind cu două mii de ani mai vîrstnic decît Adam - uite, scrie în acte; sînt atît de primordial încît nici nu ştiu cine mi-a scris actele -, am avut timp vă vizitez toată lumea. Or, aventurile mele româneşti sînt ample." Atunci i-am făcut semn să ia loc. "Zi-i, djinule" - am spus, desfăcînd cu ceva reţineri o altă cutie cu bere. "O singură dată am ajuns aici din greşeală - a început el -, acum vreo 40 de ani, în calea unui român care mi-a cerut să-l bag în Academia RPR. Nu mi-a fost prea clar ce academie e asta - noi, în Djinistan, spuneam «réh paéré» la ziarele în vraf pe care nu prea ştii niciodată unde să le pui după ce le-ai citit -, dar mi-am dat seama imediat că, după felul în care îi jucau ochii în cap, omul

nu ar fi intrat nici paznic la o turmă de capre.

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 16 minute
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 33 minute
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 50 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 16 minute
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 2 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 2 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Moscova amenință că avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei deveni ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă

HotNews acum o ora
Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de sta

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°