Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sufletul în gros-plan

Publicat in Dilema Veche, marți 1 ianuarie 2002 ·

Domnule Riccioto Canudo, ieşind de la un film deprimant de prost, mi-am amintit de cuvintele dumneavoastră din Manifestul celor şapte arte - iertaţi-mă dacă nu le citez exact, nu am răbdare să caut pasajul - în orice caz, spuneaţi la un moment dat că filmul nu e divertisment, ci "o artă născută pentru reprezentarea totală a sufletului şi a corpului, o dramă vizuală, alcătuită din imagini şi pictată cu penele de lumină". Şi mai vorbeaţi despre toate lucrurile minunate care "ţîşnesc din turul de manivelă al unui aparat de proiecţie", despre "un cerc de lumini şi de sunete, în jurul unui focar fără egal: sufletul nostru modern". Ştiu că scriaţi asta în 1911, vă înţeleg exaltarea, doar dumneavoastră aţi fost cel care a botezat cinematograful "a şaptea artă", nu contest privilegiul pionierului de a privi în viitor şi de a vedea acolo tot felul de lucruri grandioase; dar vă repet, tocmai am ieşit de la un film deprimant de prost şi în momentul acesta nu mi se pare că există mare legătură (dacă există vreuna) între viziunea dumneavoastră şi experienţa spectatorului de azi. Vedeţi, pentru dumneavoastră pînă şi noţiunea de fotogenie (pe care ştiu că aţi lansat-o) tot de suflet se lega... Domnule James Agee, citindu-vă cronicile cinematografice din anii '40, m-a surprins cum un film atît de mecanic şi de banal ca... - titlul lui n-ar spune nimănui nimic şi, oricum, l-am uitat - v-a putut provoca o asemenea indignare morală: spuneţi că filmul respectiv trădează un suflet sec şi pentru că folosiţi un termen atît de problematic şi de greu, am senzaţia că nulitatea filmului vă răneşte. N-ar fi fost mai simplu să scrieţi "cap" în loc de "suflet"? Filmul respectiv trădează un cap sec - şi cu asta basta. Cine îşi mai face azi probleme în legătură cu sufletul cuiva care a semnat un film insignifiant? E doar un film. Şi mi s-a spus cîndva că un cuvînt ca "suflet" nu are ce căuta

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 14 minute
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 31 minute
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 48 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 13 minute
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 2 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 2 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Moscova amenință că avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei deveni ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă

HotNews acum o ora
Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de sta

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°