Editia de luni a cotidianului Le Monde, care anunta evenimentul, noteaza ca, figura majora a primei jumatati a secolului XX, George Enescu (1881-1955) nu a obtinut inca, precum maghiarul Bartok sau cehul Janacek notorietatea pe care o merita. Itinerarul artistic multiplu al lui Enescu merge de la marele violnist la marele compozitor si excelentul dirijor. In aceasta ultima calitate, el a fost in fruntea Concertgebouw din Amsterdam din 1911, iar citiva ani mai tirziu, intr-un turneu in Statele Unite, s-a aflat la pupitrul orchestrelor din Cleveland, Boston si Cincinnati. Muzicianul nu a parasit insa nici pianul, tehnica lui extraordinara stirnind admiratia celor mai ilustri oameni de muzica. Mult timp insa nemaiintilnitei fortei componistice i-a fost preferata imaginea titanica a violonistului.
Enescu a fost considerat genial inca de la primii pasi in muzica, la sapte ani, cind a fost admis la Conservatorul din Viena iar violonistul Hellmesberger, cu care a lucrat, i l-a prezentat pe Brahms. A fost vazut ca geniu apoi la Bucuresti, unde a inceput activitatea concertistica in 1894. A plecat la Paris, unde a studiat la Conservator din 1895 in 1899, la clasele profesorilor Marsick si White (vioara), Ambroise Thomas si Théodore Dubois (armonia), Massenet si Fauré (compozitia). Genial a fost si debutul carierei sale internationale, in 1900, cind a urcat pe scena, prima oara, la Concerts Colonne. Ascultindu-l pe Enescu interpretind Concerto de Brahms, in martie 1925, tinarul Menuhin, care i-a devenit ulterior elev, si-a descoperit vocatia. Enescu a fost genial toata viata lui, pina la batrinete cind, o boala a auzului i-a afectat arta.
Astazi, lumea muzicala a ajuns sa ii aprecieze si operele componistice, mult timp ocultate in umbra unor piese cu accentuat parfum national precum Poema romana, scrisa in 1898, in acelasi an cind a cintat, intr-o colabo
