Despre problemele copiilor din România se vorbeşte de 11 ani. Lucrurile au evoluat într-un anume fel. Dacă la început au fost imaginile căminelor cu copii abandonaţi, zăcînd în condiţii incredibile, a venit apoi "moda" aurolacilor, a copiilor de pe stradă şi din canale. Mai tîrziu a început să se discute despre vînzări şi adopţii ilegale, despre corupţia din domeniul protecţiei copilului şi al adopţiilor internaţionale. Ele, de altfel, au şi fost oprite. Corupţia a fost dovedită în cazuri rare. Zvonurile despre traficul de organe ale unor copii vînduţi nu au fost însă niciodată confirmate. Nici cele potrivit cărora unii copii adoptaţi ar fi fost integraţi în reţele de prostituţie. <>

Atenţia pe care Occidentul o acordă copiilor din România poate părea uneori excesivă, alteori interesată sau născută din nevoia de senzaţional. De aici poate şi unele exagerări. Pe lîngă toate acestea, cert e faptul că foarte mulţi copii cu familii trăiesc în sărăcie şi sînt obligaţi să muncească. De asemenea, abandonul şcolar a devenit un fenomen răspîndit. S-ar putea spune că, în zonele rurale, copilăria e chiar pe cale de dispariţie. În anumite medii se petrec lucruri monstruoase. Iar societatea nu reacţionează normal la ce se întîmplă cu copiii. La fel cum nu pare a dori să se gîndească la ziua de mîine. Andrei MANOLESCU

Despre problemele copiilor din România se vorbeşte de 11 ani. Lucrurile au evoluat într-un anume fel. Dacă la început au fost imaginile căminelor cu copii abandonaţi, zăcînd în condiţii incredibile, a venit apoi "moda" aurolacilor, a copiilor de pe stradă şi din canale. Mai tîrziu a început să se discute despre vînzări şi adopţii ilegale, despre corupţia din domeniul protecţiei copilului şi al adopţiilor internaţionale. Ele, de altfel, au şi fost oprite. Corupţia a fost dovedită în cazuri rare. Zvonurile despre traficul de organe ale unor copii vîn