1. La despărţire, prietenul CL foloseşte de vreo cîţiva ani buni un adagiu oarecum excentric. Sănătate, zic eu, sănătate, zice şi el, potrivindu-şi fesul pe cap (are o colecţie nesfîrşită de pălării, fesuri şi căciuli, care de care mai exotice). După care adaugă generos: Şi pace în Balcani! Vorba a devenit oarecum caducă, temperatura Balcanilor a mai scăzut din '95 încoace, repetarea ei (chiar ironică) dovedeşte, poate, că un clişeu e uneori mai persistent decît faptul (păcatul) originar. 2. Printr-o convenţie universală, ridicarea steagului alb înseamnă predarea uneia din părţi. Implicit, înseamnă o părticică de pace. Drapelul poate fi el însuşi o părticică - de alb. O batistă, o fîşie de cămaşă sau orice aproximaţie metaforică. Pe 22 decembrie 1989, cînd mulţimea mişuna prin centrul Bucureştiului, cînd străzile către Piaţa Palatului încă mai erau păzite de soldaţi, cînd nu se ştia ce va face Ceauşescu, ci doar ce făcuse în noaptea precedentă, cînd s-a anunţat că generalul Milea e mort, pe bulevardul Bălcescu s-a petrecut un astfel de fapt metaforic. Locuitorii de la etajele superioare ale vechilor blocuri, fie că se temeau, fie că nu puteau să coboare, ne-au dat totuşi un semn al solidarităţii lor. Ideea unuia a fost preluată de toţi. Desfăceau suluri de hîrtie igienică, apucau capetele libere ale fîşiilor şi le lăsau apoi să se desfăşoare către pămînt. Sulurile s-au transformat în uriaşe panglici albe ce fluturau uşor în bătaia vîntului, de-a lungul bulevardului, deasupra. 3. Ulterior, metamorfoza a fost escaladată şi mai mult, prin gestul binecunoscut al lui Victor Rebengiuc. O întorsătură postmodernă, aş zice. 4. Dilema a marcat absurdul perfid al referendumului pentru pace din toamna lui '86. Ocazie cu care un coleg a rămas fără slujbă. Nu pentru că nu voia pace, ci pentru că zeloşii activişti acoperiseră rubrica pentru "nu" cu palma, or el voia măcar u