Canadiene (6) În dimineaţa de miercuri, 27 februarie îmi beam ceaiul - care ieşise bine, semn că adusesem apa la temperatura potrivită - şi le plîngeam de milă comuniştilor germani, cei a căror prigoană începuse temeinic după ce pe 27 februarie '33 - aşadar cu fix 69 de ani înainte de victoria din cana mea de ceai - clădirea Reichstagului fusese mistuită de flăcări. Şi doar ştiam! Şi doar mai scrisesem că parşivenia comunismului constă tocmai în faptul că te pocneşte cînd tu îi plîngi de milă! Să spun cum a fost: aşadar, miercurea trecută am decis să asist la conferinţa unui încă necunoscut mie Jacques Mascotto (profesor de sociologie la Université de Québec à Montréal), o prelegere promiţătoare: Teoria stalinismului în oglinda dezbaterii actuale asupra totalitarismului. La ora anunţată, sala era plină - într-atît încît organizatorii au căutat repede altă sală, care şi ea a devenit neîncăpătoare, drept care s-au mai cărat pe umeri nişte scaune. Majoritatea auditoriului: liceeni şi studenţi din anii primari. Cînd a apărut dl Mascotto, supriză plăcută: un tip la 50 şi ceva, în blugi de sus pînă jos, cu plete albe (din care o şuviţă se desprindea şmecheră şi cam studiată, tocmai bună să-i atîrne peste ochiul drept), în fine un chip ce oglindea că purtătorului i-au rămas aproape unele mici plăceri ale virilităţii (în raport cu jumătatea feminină a lumii, să zicem). Şi a început conferinţa. Iniţial, referinţe cuminţi, pe măsura tinerilor care-şi luau notiţe: Slavoj Zizek, Victor Serge, Şcoala de la Frankfurt, Arendt, Claude Lefort, Ian Kershaw, Castoriadis, Marc Ferro etc., plus o reflecţie interesantă despre realismul socialist, care a dez-erotizat literatura tocmai pentru a erotiza munca, precum în reprezentarea vaginală a fabricii în care fiecare muncitor depune sămînţa propriilor sale eforturi (aici 80 la sută dintre junii studenţi şi 79 la sută dintre junele