Vin seara acasă şi vreau să-mi verific mail-ul. Niciodată nu m-am gîndit la consecinţe. Trec zile, dau telefoane şi mi se vorbeşte despre fuziuni, parteneriate, sciziuni. Dar eu nu am Net la mine acasă. Secretara mă pune să aştept pe fir. Este chemat specialistul. "Bă, la cîţi bani le-ai dat, nu mă aşteptam să-ţi facă una ca asta." Mi se spune să aştept pînă dimineaţa "că la cîţi bani se iau pe munca asta nu e om non-stop la provider." Ultima zi. Mi se spune că a fost o confuzie. Îmi depun CV-ul la firme de head hunting. Eu nu sînt căutat, ci manageri, vînzători şi alte categorii. Aştept de şase luni un semn. Pur şi simplu, nu sînt la modă. "Firme străine sînt puţine în România. Specialişti, mulţi. Posturile de conducere, puţine. Ca să avanseze cei deja angajaţi, să avanseze în posturi şi bani au o singură şansă: să fie transferaţi la altă firmă, unde într-un an-doi au aceeaşi soartă." Mi-am buşit maşina într-o groapă. Prost ce dă în gropi. Adun documente. Asiguratorul mă asigură că în două săptămîni-o lună primesc banii, dacă plătesc eu reparaţiile. Dar dacă plătesc ei direct către firma de service? Asta propun. Service-ul spune că nu poate aştepta atît. Dinu Patriciu îmi spune să-l aştept. Îl aştept o oră. Şi cînd îmi dă aripi, repetă: "Ce? Interviu? Eu nu-mi mai pierd vremea cu politica." Cu o săptămînă înainte dăduse de ciment cu Stoica. Ştiu că aştept să intru în NATO. Ştiu că, dacă nu, există o alternativă: demisia Guvernului. Am puţintică răbdare.
Metrou Unirea
Aurolaci. Îi cheamă Voichiţă, Tambac, Oancea, Mira. Aşteaptă ora 17, ca paznicii parcării de lîngă metrou să plece ca să preia ei lucrul. Cîştigă un ban, păzesc maşini, anunţă proprietarul de vreo spargere. "Dacă iau aurolac lîngă bloc, cade blocul. Lîngă pom, mi se pare că zboară pomul." - spune Valeriu, zis Cioară. Cioară aşteaptă "televiziunea ca să fie şi el ajutat" şi nu aşteap
