Sîmbăta pascală ortodoxă de anul acesta, mult aşteptată şi bine intrată în luna mai, s-a petrecut sub un cer senin, în ziua unui soare cald. Atît de cald încît jandarmii din cordonul dispus în semicerc în faţa bisericii "Sf. Dumitru" din Craiova erau deja transpiraţi în momentul în care, în seara de 4 mai, valurile de olteni au început să curgă spre principalul lăcaş al urbei, să guste bucuria luminii Învierii. Frumoasă biserică, "Sf. Dumitru"! Aflată în mijlocul unui parc pe care-l împarte cu fosta Casă a Băniei, ea a fost reconstruită pe îndelete la cumpăna dintre două secole trecute (lucrări începute în 1889 şi terminate abia pe la 1933, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Nouy). În acea seară de săptămîna trecută, în interior, biserica era plină; la fel pridvorul. Sub cerul limpede, repede s-a umplut şi curtea: mulţi tineri în perechi sau în gaşcă, îmbrăcaţi în genere decent, frămîntînd între buze vorbe în majoritate decente şi ele; familii mai de vîrsta a treia, călcînd atent pavajul de piatră cubică şi privind în jur în căutarea vreunui vecin sau a unei rude. Şi unii şi alţii ocolind cu grijă şi uşor intrigaţi cordonul de jandarmi ce păzea - aparent - un soi de podium aranjat în faţa bisericii, podium acoperit cu scoarţe olteneşti, în onoarea unor ilustre pingele ce urmau să vină. Şi au venit: în frunte cu prefectul şi primarul, autorităţile locale şi-au ocupat în cele din urmă locurile de onoare; oameni grei, încruntaţi, cu funcţii, cu răspunderi şi cu celulare mici cît să nu atîrne buzunarul de la piept al hainei. Uite şi pe poetu' ăla de la emisiunile lu' Păunescu, cum îl cheamă... - aud în dreapta mea o voce adolescentină. Din interiorul bisericii, vocea caldă a tînărului mitropolit Teofan răzbătea pînă afară, pe fondul inerentei rumori a masei. Dinspre podiumul cu primar, mai răzbătea cîteodată o sonerie de celular, repede gîtuită î